Municipiul Moinesti poate fi considerat inca unul al petrolistilor. In pofida disponibilizarilor masive din cadrul Petrom SA si Petromservice SA – peste 1000 de oameni – din perioada octombrie – decembrie a anului trecut, productia zilnica raportata s-a pastrat constanta.
Si aceasta chiar daca iarna nu a fost una tocmai usoara: temperaturile care au ajuns chiar si pina la minus 27 de grade au determinat inghetarea conductelor si cresterea vazcozitatii titeiului, iar caderile masive de zapada au determinat blocarea temporara a drumurilor de acces la sonde si parcuri si, nu de putine ori, caderi de curent din cauza ruperii liniilor de inalta tensiune.
Desi s-au creat neajunsuri majore in fluxurile tehnologice, eforturile sustinute ale petrolistilor de la Schelele Zemes si Moinesti, au determinat o eficienta ridicata si o productie care nu a scazut in ciuda unor previziuni sumbre. Liderii OMV Group din Romania s-au aratat mai mult decit multumiti de activitatea Diviziei Moldova.
Sa insemne aceasta ca disponibilizarea a fost un lucru bun ? Pentru ca s-au mentinut cotele de productie zilnica chiar si dupa reducerea personalului. Cei ramasi au demonstrat ca se poate munci mai mult.
Am stat de vorba cu un proletar coborit din masina care-l aducea de la Geamana aproximativ 30 de kilometri nord de Moinesti:
„Dupa o zi de lucru sunt frant…suntem putini si avem foarte multe de facut in conditiile unei ierni care nu s-a aratat blanda cu noi. E drept ca acum avem echipament de lucru de mult mai buna calitate, bocanci, salopete si pufoaice calduroase, ma rog, insa alte investitii majore nu s-au facut, salariile au ramas la nivelul de dinaintea disponibilizarilor, cam 200 de euro pe luna la muncitori, adica de vreo zece – cincisprezece ori mai mic decit in occident..stiu pe cineva care lucra pe o platforma marina din Marea Nordului, are f’o cinci mii de euro salariu. si naveta asta,in fiecare zi, ma omoara….â€.
E abatut, preocupat, nebarbierit si extrem de obosit. E deja sase seara, dimineata s-a trezit la ora cinci fara ceva „pentru ca pe la cinci si douazeci incep sa soseasca masinile care ne duc la munca, de-aici de pe platoul de la Lucacesti. Una peste alta…mai mult de douasprezece ore zilnicâ€.
E adevarat, se munceste intr-un ritm infernal, dincolo de orice prevederi legale ale Codului Muncii, unde se stipuleaza clar durata de opt ore de lucru pe zi si nu mai mult de patruzeci de ore saptaminal.
Acesta este pretul platit de catre cei care au mai ramas, amenintati in continuare de noi valuri de disponibilizari, redusi la tacere de teama includerii pe noile liste care se pregatesc probabil chiar in acest moment.
Sindicatele au un rol decorativ, liderii locali sunt „marionete ale conducerii, agenti de turism care vand bilete subventionate si cam atit…N-am auzit de fronde ale lor, nici n-au contat la negocieri atunci cind au fost facute disponibilizarile de anul trecut…†– imi mai spune acelasi om, suparat, refuzand sa-mi spuna numele, poate pe buna dreptate, se teme de represaliile sefilor care l-ar putea identifica.
Octavian Mandrila
