Primaria Onesti lucreaza la definitivarea documentatiei pentru organizarea unei licitatii publice in vederea concesionarii activitatii de blocare, ridicare, transport, depozitare si eliberare a autovehiculelor stationate neregulamentar, expuse cu scopul vanzarii sau abandonate pe domeniul public si privat al municipiului. Atribuirea acestei activitati, studiul de oportunitate, caietul de sarcini si componenta comisiei de licitatie au fost aprobate de Consiliul Local Onesti, la sedinta din 25 martie, insa documentatia nu a fost finalizata, iar data licitatiei nu a fost stabilita. “Lucram inca la documentatie, pentru ca nu exista o legislatie specifica in acest domeniu, dar speram sa organizam licitatia cat mai repede”, ne-a spus juristul Daniel Spanu, secretarul Municipiului Onesti. Proiectul privind concesionarea serviciului a fost initiat de viceprimarul din Onesti, Constantin Florian, si prevede atribuirea activitatii pe o perioada de 5 ani, pentru a fi eficienta si cu impact asupra conducatorilor auto. Insa prestatorul unei astfel de activitati trebuie sa detina cel putin un autovehicul specializat si omologat pentru ridicare si transport, un spatiu corespunzator, imprejmuit, iluminat pe timp de noapte si cu paza asigurata, dar si minim 10 dispozitive de blocat roti.
Activitatea presupune dotari costisitoare
Pana acum, de blocarea rotilor si de ridicarea autovehiculelor stationate neregulamentar s-au ocupat lucratorii de la Primaria Onesti, dar fara a avea toate dotarile necesare, care presupun investitii serioase, mai ales pentru masinile speciale de ridicat, iar problema aglomeratiei din cauza autoturismelor nu a fost rezolvata. “In ultimul timp, s-a remarcat un trafic deosebit de intens in reteaua stradala a municipiului Onesti, supraaglomerarea locurilor de parcare cu vechicule abandonate sau expuse cu scopul vanzarii, ocuparea trotuarelor si a zonelor verzi cu autoturisme parcate, precum si stationarea autovehiculelor de mare tonaj pe strazile care nu rezista la greutati mari pe osii – a precizat viceprimarul Constantin Florian. In scopul eliberarii locurilor de parcare si fluidizarii traficului rutier este necesar un serviciu pentru blocarea, ridicarea, transportul, depozitarea si eliberarea vehiculelor stationate neregulamentar, expuse cu scopul vanzarii sau abandonate pe domeniul public sau privat al municipiului Onesti.
Gheorghe LEU