Sefii celor mai importante institutii publice din Bacau afirma ca anul acesta Pastele i-a luat pe nepregatite. Multi dintre ei – proaspat inscaunati in functii – sustin ca sunt coplesiti de sarcinile de serviciu asa ca pregatirea bucatelor traditionale sunt facute de mama sau soacra. Altii au ales sa paraseasca Bacaul si sa petreasca sarbatorile la pensiuni turistice. Indiferent unde vor petrece noaptea de Inviere, pe masa nu vor lipsi bucate traditionale romanesti.
Seful Politiei mananca racituri de cocos crescut la Filipeni
Comisarul sef Vasile Oprisan, comandantul Inspectoratului de Politie Judetean, va petrece Pastele in familie alaturi de sotie, fiu si parinti. Este convins ca nu va manca prea multa friptura de miel, dar spune ca nu va rata cateva portii zdravene de racitura de cocos, crescut de parintii sai la Filipeni. „Cu siguranta de pe masa de Paste nu va lipsi casul cu ceapa verde si ouale rosii. Tiuca si vinul alb si evident, cozonacul”, a explicat comandantul Politiei Bacau.
Adjunctul Garzii Financiare se da in vant dupa curcan umplut cu mar
Gabriel Taban, directorul adjunct al Garzii Financiare, va ramane in zilele de Paste in sanul familiei reunite, deoarece ii vor veni rudele din Pitesti. „In fiecare an facem Pastele alaturi de cumnatii mei, adica de familia fratelui sotiei. Ba la noi, ba la ei. Acum era randul nostru sa fim gazde. Pastele este momentul in care ne intalnim cu totii. Sincer, e un moment de mare bucurie”, a afirmat directorul Taban. El ne-a marturtisit ca, an de an, pe langa traditionalul miel la tava, sotia ii gateste curcan umplu cu mar. „Nu cunosc reteta. E secretul sotiei! Oricum, e delicios!”, a recunoscut el.
Directorul de la Finante se da pe mana soacrei
Cornel Asandi, directorul Finantelor Publice, se bazeaza pe meniul pregatit de soacra. Este convins ca este o bucatareasa de exceptie si stie ca de pe masa de Paste nu va lipsi nici drobul, nici friptura de miel, sau pasca cu branza, stafide si vanilie. „Am mare noroc cu soacra mea. Mereu ne-a ajutat! Si acum, masa de Paste tot pe mana ei a ramas”, a marturisit directorul Asandi. El a mai adaugat ca, de obicei, daca este vreme frumoasa, in prima zi de Paste va iesi impreuna cu familia si cativa prieteni la iarba verde. „Facem un gratar intr-o zona mai retrasa si uitam de stresul cotidian. Asta doar daca va fi soare afara!”, a precizat el.
Prof. Univ. Drugus petrece Pastele doar in Bucovina
Liviu Drugus, Prof. Univ. la Universitatea „G. Bacovia” nu concepe sa petreaca noaptea de Inviere dect in zona Bucovinei. „Avem niste prieteni care au o pensiune turistica la Hura Humorului. De mai multe ori am fost acolo si ne-am simtit bine. In liniste! Pastele e o mare sarbatoare pentru mine si familia mea si tocmai de aceea vrem sa il petrecem in tihna. Eu sunt un clasic si sincer, mi-am dat seama ca dupa o anumita varsta nimic nou nu ma mai tenteaza! Cand e vorba de sarbatori, de suflet, de liniste, de tihna, nu mai vreau inovatie!”, a explicat Prof. Univ. Drugus. Totusi, an de an, el isi aminteste cum era Pastele atunci cand era copil. „Stiu ca nu prea suportam postul. Si de sambata seara incepeam sa o zapacesc pe mama de cap cu intrebarea «cand incepe praznicul»? Practic, aveam« dreptate! In limba rusa, «praznic» inseamna «sarbatoare»”, rade Profesorul Universitatii „G. Bacovia”.
Seful Biroului de Igiena a renuntat sa caute pe cei care ingroapa comori
Medicul veterinar Gheorghita Vlad, seful Biroului de Igiena din cadrul Directiei Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor, pleaca de Paste la o pensiune turistica din Targu Ocna unde este convins ca va gasi si liniste si mancaruri bune. El afirma ca mereu in noaptea de Inviere isi aminteste cum, in copilarie, ii cauta pe cei care ingropau comori. „La noi, la Neamt, este o traditie inedita. Se spune ca in noaptea de Pasti cei care au comori le ingroapa prin paduri. Si in acele locuri apar flacari. Eu, cand eram copil, numai dupa flacari ma uitam si credeam ca am sa prind pe vreunul care isi ingroapa aurul. Niciodata nu vedeam nimic! Acum nu ma mai uit! Ca ma uit degeaba!”, rade medicul veterinar Vlad.
Sefa de la Statistica va avea pe masa racituri de miel preparate de sot
Eugenia Harja, directorul Directiei Judetene de Statistica, va petrece Pastele la Targu Neamt, localitatea sa natala. „In alta parte nu are farmec. Merg cu sotul si cu fata la mama mea si vom petrece in liniste. Altfel e spiritul religios in acea zona a tarii. Si pasca, si cozonacul parca au alt gust!”, a marturisit ea. Pe langa friptura si sarmale, sefa de la statistica va avea pe masa racituri de miel. „Este o reteta inedita pe care o stie doar sotul meu. Nici mie nu mi-o spune! Oricum, e ceva deosebit. Noi suntem originali. Am inlocuit ciorba de miel, cu raciturile de miel”, a explicat sefa de la Statistica.
Directorul Teatrului, innebunit dupa salata de oua cu usturoi
Adrian Gazdaru, directorul Teatrului Municipal „Bacovia” va petrece Pastele alaturi de sotie, fiica si mama sa. „Ne-am decis ca duminica sa ii facem o vizita mamei, la Braila. Nu de alta, dar ma tem ca daca ramane singura se supara pe mine si o sa ma dezmosteneasca”, spune in gluma Adrian Gazdaru. El a mai recunoscut ca una din mancarurile sale preferate de Paste este salata de oua cu usturoi verde. „Oua, usturoi verde pisat, ulei, lamaie, sare si piper. Mananci pana a doua zi vorbesti cu medicii”, rade el.
Vicepresedintele Judecatoriei, asteapta de Paste arestatii
Sorin Curpan, vicepresedintele Judecatoriei Bacau, recunoaste ca din cauza sarcinilor de serviciu, nu ii sta gandul la Paste. „Sunt de serviciu, chiar la arestari. Sper sa nu am prea multe, ca sa stau si eu putin mai linistit”, a afirmat el. Sustine ca ii este dor de salata de beuf si recunoaste cu seninatate ca nu a postit nicio o clipa. „Nu pot sa postesc! Daca nu mananc carne, raman fara vlaga! Asta e! Mi-e dor de salata de beuf si mama cu certitudine imi va pregati cateva platouri”, a spus vicepresedintele Judecatoriei.
(Olimpia FILIP)
sincer este un articol de prost gust OARE pe cita lume ar interesa ce maninca altii cu alte POSIBILITATI financiare fata de altii care nu au bani sa cumpere DESTEPTAREA sa-si caute un loc de munca prin articolele de mica publicitate care alea costa bani fireste asa ca un PASTE FERCIT TUTUROR .