Era o vorba buna, ca omul inteligent invata din greselile altora. Sau din experientele lor. Nu suntem prima tara care isi priveste critic sistemul de vot. De fapt, dezbateri mai mult sau mai putin aprinse sunt peste tot. In Polonia unii cer insistent modificarea sistemului de vot pentru Seim dupa modelul englez (uninominal majoritar cu un tur).
Dar si in Regatul Unit s-a discutat modificarea vechiului lor sistem cu unul nou (alternativ cu adaos proportional). Modelul irlandez (vot unic tranferabil) este dat exemplu, in Spania, fata de sistemul lor (proportional pe liste de partid inchise). Exista si state unde sistemul pus in discutie a fost modificat, de exemplu Italia.
I. “Partitocrazia“
Termenul partitocratie nu e o inventie romaneasca. A aparut in Italia, descriind exact ceea ce descrie si aici: situatia de fapt prin care statul este condus nu de vointa populara, ci dupa naravuri transpartinice.
Aceleasi pacate reprosate sistemului nostru au fost acuzate si in Italia, coruptie politica si clientelism omniprezent. O situatie generata, ca si aici, in principal de circumstantele electorale in general si de sistemul de vot in particular.
Sistemul instituit in republica italiana in 1948 era similar cu al nostru, proportional pe liste de partid. Cu doua diferente. Prima era ca pragul electoral era mult mai mic (300.000 de voturi la nivel national, sub 1% din populatia cu drept de vot), ceea ce producea o puternica fragmentare a parlamentului, la un moment fiind prezente in Camera deputatilor 17 partide.
Situatie care, combinata cu faptul ca presedinte era ales la randul lui de Parlament, a dus la o instabilitate politica extrema. In 44 ani s-au schimbat peste 50 de guverne. Aici Romania sta mult mai bine.
A doua diferenta era ca sistemul era pe liste deschise, nu inchise; electoratul avea posibilitatea sa aleaga din lista unui partid candidatii preferati. Adica sistemul numit pe la noi, intr-un mod foarte confuz, “uninominal pe listeâ€.
Pe cat pot sa spun, asta n-a facut nici o diferenta. Partidele puteau in continuare manevra listele si campania astfel incat sa iasa doar candidatii convenabili conducerii.
Sistemul prevedea exprimarea preferintei pentru mai multi candidati de pe o lista (trei sau patru), astfel incat acestia, promovati de campania electorala partidului, erau echivalentul candidatilor care stau pe pozitiile eligibile in listele de partid inchise de la noi.
O situatie interesanta era la Senat. Camera superioara a Italiei are, din cate stiu, aceeasi putere ca si cealalta. La Senat sistemul era mixt cu compensare proportionala. 75% din senatori erau alesi pe sistem uninominal majoritar cu un singur tur, restul de 25% fiind completate cu candidati perdanti, pentru compensare proportionala la nivel de regiuni.
Da, e sistemul APD, mai putin proportiile mixarii. Insa, ca sa castige mandatul uninominal un candidat trebuia sa obtina nu mai putin de 65% din voturi. Daca nici unul nu reusea performanta asta, mandatul era adaugat celor 25% alese proportional. In practica pragul nu era atins aproape niciodata, asa ca si la Senat era, de fapt, un sistem proportional.
II. Doua referendumuri
Regimul politic a devenit din ce in ce mai impopular, pe masura ce partitocratia fura electoratului puterea efectiva de a decide. Sistemul produsese mereu coalitii heterogene centriste, opuse comunistilor, sustinand guverne extrem de instabile.
Evenimentele s-au precipitat dupa caderea cortinei de fier urmata de reformarea partidului comunist italian, intr-o parte; si implicarea crestin-democratilor in scandaluri monstruoase de coruptie in cealalta parte.
Clasa politica produsa de sistemul pe liste fusese discreditata. Dar numai ea putea sa schimbe legile electorale, asa ca situatia era in impas. Impasul a fost rezolvat printr-un referendum. De fapt, mai precis, prin doua referendumuri.
Constitutia italiana nu prevede, ca la noi, existenta unui referendum consultativ; in schimb se pot organiza, in conditii destul de restrictive, referendumuri abrogative pentru eliminarea unei legi sau a unor prevederi din lege.
Dupa cateva incercari esuate, promotorii reformarii au initiat un referendum pentru abrogarea prevederilor din legea pentru alegerea Camerei care se refereau la preferintele multiple, reducandu-le numarul la una singura. Referendumul a avut loc in iunie 1991 si masura a fost aprobata de 95% din cei prezenti la urne.
Au urmat alegeri in 1992 pe sistemul astfel modificat; dispersarea voturilor a continuat, in parlament nu mai existau doua partide care sa aiba, impreuna, o majoritate.
Incurajati de succesul din 1991, promotorii reformei au initiat un nou referendum, prin care au cerut abrogarea celor 25% locuri de compensare proportionala la Senat, ceea ce echivala practic cu un vot pentru un sistem uninominal.
Referendumul din 1993 a fost aprobat de 85% din cei prezenti. Mesajul publicului era foarte clar, Parlamentul n-a avut cum sa-l mai ocoleasca. In interval de cateva luni a adoptat un sistem electoral nou.
III. Un sistem de compromis
Partidele n-au dorit sa renunte la componenta proportionala. Si nici la liste, pe care le-au si inchis. Noul sistem avea 75% din locuri alese prin vot uninominal cu un singur tur, 25% alese pe lista de partid. Fiecare alegator vota separat un candidat si o lista. Fiecare candidat trebuia sa-si declare lista pentru care candideaza.
In cazul in care castiga competitia uninominala, diferenta de voturi fata de cel venit pe locul doi era scazuta din numarul de voturi obtinut de lista lui. La final fiecare lista ramanea cu un numar de voturi in functie de care se imparteau cele 25% locuri de compensare proportionala.
Sistemul era teribil de complicat; complicat si vulnerabil. O tactica care a ajuns sa fie folosita de toate partidele era sa puna candidatii sa declare formal liste “capcanaâ€, care nu primeau nici un vot. Astfel listele lor neoficiale, dar sustinute public, nu pierdeau voturi in urma castigarii competitilor uninominale.
Alta problema a sistemului tinea de inertie. Multimea de partide mici n-a disparut peste noapte. Din contra, au reusit sa se mentina in noul sistem, negociind circumscriptii cu partidele mari (â€eu iti sustin toti candidatii, dar tu trebuie sa-ti retragi candidatii si sa sustii candidatii mei din urmatoarele circumscriptii:…â€).
Sistemul a ramas, desi intr-o masura ceva mai mica, fragmentat, generator de guverne instabile.
Compensarea proportionala a continuat sa fie contestata, desi nu la fel de aprig ca inainte. In 1999 un nou referendum a incercat sa o elimine la Camera, adica sa se treaca la un sistem pur uninominal, 91% au votat pentru, dar se prezentasera la urne 49,6%, iar din cauza celor 0,5% lipsa, referendumul nu a fost validat.
IV. Un sistem compromis
Au urmat alegeri in 2001, si, in fine, sistemul a produs un parlament mai putin pestrit politic, ba chiar o majoritate stabila pentru un cabinet. Cabinetul lui Silvio Berlusconi. Dar stabilitatea politica nu este totul pentru o guvernare buna.
Dupa patru ani dificili, increderea electoratului in primul ministru si in partidele coalitiei sale a inceput s-o ia usurel la vale. Un sistem uninominal este foarte sensibil la asa ceva. Sigur, asta se intampla si prin alte parti, candidatii majoritatii trec printr-un stagiu binevenit de opozitie, incercand sa recastige increderea electorala pierduta. Nu-i chiar nici o tragedie.
Insa pentru premierul Berlusconi pare sa fi fost. Iar solutia pentru a ramane la putere a fost cea mai nefericita dintre toate: schimbarea regulilor jocului.
Dl Berlusconi fusese un mare sustinator al votului uninominal. Imediat ce i-a fost pielea lui in joc a facut o intoarcere cu 180 de grade. Cu 7 luni inainte de alegeri, si in ciuda protestelor vehemente ale opozitiei, legea electorala a fost modificata, s-a revenit la un sistem proportional pe liste de partid inchise.
Sistemul a fost gandit special ca sa avantajeze coalitia premierului. Cum in tabara adversa existau mai multe partide mici, au fost prevazute praguri electorale in speranta ca vor fi lasate inafara parlamentului: 2% pentru fiecare partid in coalitie, 10% pentru coalitie, 4% partidele candidand individual; la Senat valorile pragurilor fiind semnificativ mai mari.
Cum alegerile erau oricum foarte stranse, legea a mai prevazut si un bonus electoral, la Camera, pentru partidul care obtine cele mai multe voturi. Acesta urma sa primeasca automat 54% din mandate.
Ca paranteza, un sistem proportional cu praguri si cu bonusuri electorale semnificative mi se pare o aiureala, un fel de contradictie de termeni. Il sustii pentru ca e proportional, dar in acelasi timp modifici arbitrar proportiile.
V. Consecinte
Eu i-am zis aiureala. Autorul sistemului i-a spus porcarie (nu stiu cum s-ar traduce din italiana “porcata“). Oponentii sistemului i-au gasit nume si mai urate. Dar de intrat a intrat in vigoare, din dorinta premierului Berlusconi.
La cateva luni dupa promulgare au avut loc alegerile din 2006, iar noul sistem “proportional†pe liste l-a tradat pe premierul in functie, cu un fel de justitie poetica. Coalitia dlui Romano Prodi a castigat la mustata.
Cele 49,81% din voturi i-au adus 348 de mandate de deputat, multumita bonusului; cele 49,74% le-au adus partidelor ce-l sustinusera pe dl Berlusconi doar 281. In schimb la Senat avansul a fost (si este) de doar doua mandate.
Urmarea? Sistemul nu e nici corect, nici popular, nici uninominal, nici proportional, nici macar stabil. Zilele trecute premierul Prodi si-a dat demisia, dupa noua luni de guvernare, pentru ca trei senatori comunisti, parte a coalitiei sale, votasera impotriva guvernului sau.
Dl Prodi a format un alt cabinet dupa ce a pus conditii si a cerut sprijinul total al partidelor sale. Noul cabinet a obtinut un vot de incredere, dar oricum nu i se prevede o viata prea lunga. Majoritatea in Senat e prea fragila; partidele si interesele prea multe si prea diverse.
Dl Prodi promisese in 2005 ca va reveni la sistemul de vot anterior daca o sa castige alegerile; dupa patania de zilele trecute s-a vorbit iarasi de asta, dar sansele sunt minime. Coalitia are nevoie de partidele mici, iar acestea nu vor sprijini o astfel de reforma, ar face-o impotriva propriilor interese.
Dezbate subiectul pe Blogul lui Doc
Blog.Hotnews.ro,
