Un afacerist vrâncean a „uitat” de un credit de un milion de dolari

Lichidatorii Bankcoop vor să recupereze de la SC EX Imp Minerva SA Focsani un credit nerestituit de un milion de dolari. Cu tot cu dobânzile care ar fi neachitate suma totală ajunge însă la 2.238.108,75 dolari.

Administratorul Minerva este unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de afaceri vrânceni, Victor Istrate. Contactat de reporterul nostru, acesta susţine că a restituit acest credit şi că din punctul său de vedere între Minerva şi Bankcoop nu mai există nici un raport. Dosarul se află pe rolul Secţiei Comerciale şi de Contencios Administrativ a Tribunalului Vrancea, fiind repartizat completului condus de judecătoarea Florentina Timofte, chiar preşedinta de secţie.

Unul dintre cei mai importanţi oameni de afaceri vrânceni, Victor Istrate revine din nou în atenţia publică. Lichidatorii Bankcoop au deschis o acţiune la Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ a Tribunalului Vrancea prin care cer deschiderea procedurii de faliment a debitoarei SC EX Imp Minerva SA, cu sediul în Focşani, pentru un credit care nu ar fi fost restituit băncii. Administratorul Minerva este chiar Victor Istrate, în firmă mai fiind cooptate, în diferite forme, nume importante în mediul de afaceri vrâncean. Miza este foarte mare, Bankcoop reclamând o creanţă de 2.238.108,75 USD, compusă din credit: 998.301,92 dolari, dobânzi restante 1.239.806,83 USD conform extrasului de cont de la data de 31.01.2007.

„ÃŽn fapt, societatea debitoare a beneficiat de credit în suma de 1.000.000 USD, conform contractului de credit nr. 365/19.06.2006 cât ÅŸi a actului adiÅ£ional din data 03.03.1996, creditul fiind fiind garantat cu 60.000 acÅ£iuni BIR, prin contracte încheiate de părÅ£i în acest sens. Debitoarea nu ÅŸi-a onorat obligaÅ£iile care îi reveneau conform clauzelor executării silite prin Corpul Executorilor Bancari asupra bunurilor imobile aparÅ£inând terÅ£ilor, începând executarea silită în vederea recuperării debitului. Invederăm instanÅ£ei, că nici până la această dată societatea debitoare nu ÅŸi-a onorat obligaÅ£iile faţă de bancă”, se arată în acÅ£iunea introdusă de Bankcoop la Tribunalul Vrancea.

Conform aceluiaşi document, executarea pe dreptul comun a început în februarie 2005, după cum urmează: pe 7 mai 2005 banca obţine încheierea de încuviinţare a executării silite, pronunţată de Judecătoria Focşani în dosarul 229/2005, fiind urmată de somaţia nr. 147/23 mai 2005. Lichidatorii Bankcoop au mai făcut şi alte demersuri: în vederea identificării unor conturi şi a popririi sumelor banca a emis mai multe cereri către mai multe bănci: Carpatica, Transilvania, BRD, Raiffeisen Bank – ultima fiind pe 5 ianuarie 2007. A mai fost remisă adresă către Primăria Focşani în vederea identificării de bunuri; procesul verbal nr. 21/20.01.2006 întocmit cu ocazia distribuirii sumelor virate de către BCR în contul executorului bancar în urma popririi.

Bankcoop a mai avut o tentativă de recuperare a creditului

Bankcoop BGCP SA – în faliment, AgenÅ£ia Buzău, a mai solicitat odată instanÅ£ei de judecată deschiderea procedurii reorganizării judiciare ÅŸi a falimentului împotriva debitoarei SC EX-IMP Minerva S.A. AcÅ£iunea de în urmă cu câţiva ani a fost introdusă tot la Tribunalul Vrancea, la SecÅ£ia Comercială ÅŸi de Contecios Administrativ, formându-se dosarul 116/F/2003.

Prin Sentinţa Comercială nr. 315/20.10.2004, judecătorul sindic admite contestaţia debitoarei, reţinând că debitoarea are posibilitatea să-şi realizeze creanţa prin valorificarea garanţiilor constituite la acordarea creditului. Instanţa reţine şi faptul că la data acordării creditului a fost, cu titlu de garanţie un gaj, care prin valorificare este suficient pentru realizarea creanţei.

„Invederăm faptul că la momentul acordării creditului a fost constituit un gaj, cu deposedare asupra a 60.000 acÅ£iuni nominative deÅ£inute de debitoare la capitalul social al Băncii InternaÅ£ionale a Religiilor. Se stipulează în contractul de gaj că în caz de neplată, creditorul poate proceda la vânzarea sau intrarea în posesie a acÅ£iunilor date în gaj. Arătăm faptul că pe rolul Tribunalului BucureÅŸti, SecÅ£ia a VII-a Comercială se află dosarul nr. 133/3/2000 având drept obiect procedura falimentului împotriva debitoarei Banca InternaÅ£ională a Religiilor. Pentru orice entitate juridică aflată în procedură de faliment (inclusiv bănci comerciale), acÅ£iunile reprezentând capitalul social sunt practic, fără valoare, întrucât toate rezervele legale, inclusiv capitalul social sunt practic, fără valoare, întrucât toate rezervele legale, inclusiv capitalul social au fost folosite pentru acoperirea pierderilor. Ori, într-o astfel de situaÅ£ie, garanÅ£ia aflată în mâna creditorului Bankcoop BGCP S.A. se goleÅŸte de conÅ£inut”, se mai precizează în acÅ£iunea formulată de lichidatorii Bankcoop.

Dispariţia din fiinţă a garanţiei constituite nu implică o iertare de datorie din partea creditorului Bankcoop în raport cu debitoarea SC EX-IMP Minerva SA, creditoarea susţinând că raportul juridic obligaţional subzistă până când creanţa va fi lichidată. „Faţă de cele arătate vă rugăm să constataţi că cererea noastră este legală şi temeinică, că deţinem asupra debitoarei o creanţă certă, lichidă şi exigibilă îndeplinind cerinţele art. 3, pct. 6 din Lg. 85/2006, drept pentru care vă solicităm: declararea falimentului societăţii debitoarei, desemnarea judecătorului sindic, începerea procedurii de lichidare a averii debitorului, cuprinzând bunuri mobile, imobile, drepturi patrimoniale, inclusiv cele dobândite după iniţierea acestei proceduri. În situaţia în care instanţa va constata că membrii organelor de conducere au contribuit, prin actele şi faptele lor, la ajungerea societăţii debitoare în încetare de plăţi, solicităm ca o parte din pasivul societăţii să fie suportat de aceştia, conform art. 138 din Lg. 85/2006”, concluzionează lichidatorii Bankcoop.

Afaceri ÅŸi peste Prut

Ţinând cont că lichidatorii Bankcoop revin cu această acţiune în instanţă, se pare că aceştia nu au de gând în nici un caz să renunţe la banii de la Minerva. Ca lichidatori Bankcoop au fost numite două societăţi, poate cele mari la nivel naţional în acest domeniu. Este vorba de PrinceWaterHouseCoopers Business Recovery Services IPURL şi RVA Insolvency Specialists SPRL. La prima vedere aceste nume foarte pompoase nu spun nimic. Cel care a înfiinţat RVA este avocatul Arin Octav Stănescu în 1998, împreună cu un grup de avocaţi români şi belgieni specializaţi în drept comercial şi drept financiar-bancar. Stănescu este chiar şeful cel mare al lichidatorilor din România.

Un lucru mai puţin cunoscut îl reprezintă faptul că Arin Stănescu are dublă identitate: Arin Octav Stănescu, născut în Bucureşti la data de 23.08.1950, este una şi aceeaşi persoană cu Arie Shalev, născut în Israel pe 15.08.1953. Cel puţin aşa reiese din datele Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, unde Stănescu-Shalev a înfiinţat societăţi comerciale pe ambele nume, folosindu-se de actele de identitate eliberate de statul român şi un paşaport israelian. Nici SC EX-IMP Minerva nu este chiar o societate fără importanţă în Vrancea.

Reporterul nostru au intrat în posesia structurii acţionariatului acestei firme la momentul anului 2006. Obiectivul principal de activitate este comerţul cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi şi gazoşi şi al produselor derivate, iar acţionariatul arăta astfel: Victor Istrate – 45%, Horia Constantin Bejan – 9%, Victor Ioan – 3%, Vasilievna Larisa Iavorskaia – cetăţean moldovean domiciliat în Chişinău – 40% şi Costel Davidescu – 3%. Potrivit surselor noastre Horia Bejan a fost director în Ministerul Industriilor pe vremea lui Radu Berceanu, Victor Ioan este fratele lui Ioan Ioan – fost poliţist la economic, Costel Davidescu este un expert contabil.

Cel mai interesant nume este cel al moldovencei Iavorskaia. Explicaţia ar putea fi următoarea: în contractul de credit semnat de Minerva în 1996 cu Bankcoop, pentru bancă s-a constituit gaj S.A. Ghesso din Republica Moldova. Gajul a constat într-o cazangerie şi o staţie de transformare a energiei electrice. Cazangeria este o centrală termică ce asigură agent termic pentru fabrica de încălţăminte sportivă şi o parte a blocurilor de locuit a oraşului Orhei. Ar fi interesant de ştiut cât de implicat este Victor Istrate în afacerile de peste Prut. Contactat de reporterii noştri, Victor Istrate s-a arătat suprins. Afaceristul a susţinut că acel credit a fost restituit.

„Nu ÅŸtiu despre ce e vorba în acÅ£iunea de care vorbiÅ£i dumneavoastră. Eu nu am cunoÅŸtinţă. Poate nu mă priveÅŸte. Acel credit a fost restituit. Din punctul meu de vedere între noi nu există nici un fel de raport. A fost închis încă de la momentul când cei de la Bankcoop au deschis prima acÅ£iune pe care eu am câştigat-o. A fost chiar ÅŸi o plângere penală la care am avut câştig de cauză”, ne-a declarat Victor Istrate.

Amos News

Adauga un comentariu

*