Detinutii au voie, potrivit unei decizii a Administratiei Nationale a Penitenciarelor (ANP), sa-si aduca computerul personal in inchisoare, daca indeplinesc anumite conditii.
Directorul general al ANP a emis o decizie referitoare la „primirea, cumpararea, pastrarea si folosirea calculatoarelor personale de catre persoanele aflate in executarea pedepselor privative de libertate”. Detinutii pot sa primeasca de acasa calculatoare doar „in situatia in care penitenciarul nu poate asigura calculatoare din dotarea proprie”.Pentru a i se permite sa detina un computer in inchisoare, un detinut trebuie sa fi participat cel putin un an la activitatile de instruire scolara, sa urmeze cursuri universitare, in urma aprobarii directorului locului de detinere, sa participe la cursuri de calificare profesionala care necesita utilizarea computerului si sa participe de cel putin sase luni la programele sau activitatile educative recomandate. Calculatoarele nu pot fi folosite tot timpul, ci doar in anumite intervale orare (stabilite de conducerea penitenciarului) si nu se pastreaza in celule.
Nu inteleg de ce va intriga stirea? E vorba de calculatoare personale ; poate ajuta mai mult la reeducare decat actualele conditii.