La nivelul Poliţiei Romane exista nu mai puţin de 131 de poliţişti cercetaţi penal şi care se afla in continuare in funcţie, dupa cum au precizat la cererea unui cotidian central, reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei Romane. Astfel, potrivit datelor furnizate de catre IGPR, in 2008, şase poliţişti s-au ales cu dosar penal pentru ca ar fi savarşit diferite infracţiuni. In 2009, numarul poliţiştilor cercetaţi penal a crescut la 125. Trebuie menţionat ca toţi aceşti poliţişti se afla inca in activitate, deoarece cadrul legal le permite acest lucru. Şi mai interesant este faptul ca la nivelul Poliţiei Romane exista şi şapte poliţişti care sunt condamnaţi definitiv la o pedeapsa cu suspendare condiţionata. Potrivit IGPR, niciunul dintre cei menţionaţi mai sus nu a comis fapta de care este acuzat cu intenţie. Mai exact, conform datelor obţinute, şase dintre cei şapte poliţişti condamnaţi cu suspendare au comis infracţiuni din culpa, respectiv accidente rutiere.