Monica Gabor nu vrea să joace în telenovela vieţii ei

Mai nou, a apărut un nou „trend” în ceea ce priveşte serialele lacrimogene, cele ce se vând aşa de bine pe plaiurile noastre mioritice. Este vorba de telenovele inspirate dintr-un fapt real sau, mai bine zis, inspirate din povestea, din viaţa, unei vedete din ţara noastră.

Prima care a acceptat să joace într-un astfel de serial a fost Oana Zăvoranu, conştientă că viaţa ei poate fi înfăţişată oricând pe micul ecran. Apoi, producătorii s-a gândit la Moni. Din păcate pentru ei, doamna Columbeanu i-a refuzat, unul dintre motive fiind „burtica” ce va apărea în cursul acestui an.

Monicăi i-a fost propus să apară în telenovela intitulată „Ciquitas”(în traducere „puştoaicele”), un serial în care băcăuanca ar fi urmat să se interpreteze pe sine însăşi: o adolescentă frumoasă dar săracă ce se îndrăgosteşte de un bogătan mai bătrân ca ea şi îşi găseşte alinarea sentimentală şi pecuniară în braţele acestuia.

Moni a refuzat însă propunerea, motivând că nu are timp. „Nu o să accept oferta de a juca într-o telenovelă. Acum, cea mai importantă pentru mine este Irina. Am examene şi sunt stresată, am foarte mult de învăţat. Pentru mine şcoala este foarte importantă. Sunt o femeie cu activitate, am emisiunea, mai am şi prezentări de modă, nu pot să spun că stau degeaba”, a declarat soţia lui Iriniel Columbeanu pentru cotidianul Ziarul.

Băcăuanca, studentă în primul an la SNSPA, a ţinut să precizeze că nu are nimic împotriva telenovelelor şi că nu ar spune „nu”, pe viitor, unei cariere de actriţă: „Nu am nimic cu genul acesta de filme, dar am alte priorităţi acum. Dacă vreau să mă fac actriţă, am timp”. Monica a mai mărturisit că hotărârea ei nu a fost deloc influenţată de părerea soţului: „Iri nu are nicio legătură cu decizia pe care am luat-o. Într-adevar, el mă ajută şi mă susţine în ceea ce fac, dar deciziile finale le iau eu”.

Åži fiindcă tot veni vorba de deciizii finale, Iri ÅŸi Moni au intrat în linie dreaptă în ceea ce priveÅŸte cursa autoimpusă de a aduce pe lume, tot în acest an, cel de-al doilea copil al „clanului”. Astfel, pentru a respecta termenul, Moni mai are doar o lună pentru a rămâne însărcinată. „Deocamdată, Monica nu este însărcinată. Nu ÅŸi-a făcut niciun test însă, în acest moment, nu există motive să credem că este altfel. Mai avem timp…”, a declarat Irinel Columbeanu pentru cotidianul Click.Antena 3

Comentarii

  1. mony esti o penala si mosu e prost nu vede k stai cu el pt bani!!egal cu kt imbatranesti incepi sa prostesti!!!bafta

Adauga un comentariu

*