Inchisoare pentru cei care nu declara la graniţa sume de peste 10.000

Persoanele fizice care trec graniţa fara sa declare la vama ca deţin asupra lor o suma egala sau mai mare de 10.000 euro nu vor mai fi sancţionate cu amenda şi confiscarea banilor, ci vor intra in inchisoare pentru o perioada cuprinsa intre doi şi şapte ani, fapta lor fiind tratata drept infracţiune. Sancţiunea este prevazuta in proiectul ordonanţei de urgenţa privind combaterea evaziunii fiscale. „Neindeplinirea de catre persoanele fizice care trec frontiera a obligaţiei de declarare in scris, la autoritatea vamala, a numerarului in valuta şi/sau in moneda naţionala care este egal sau depaşeşte limita de 10.000 euro, aflat asupra lor, in mijloacele de transport ori in bagajele insoţite sau neinsoţite, precum şi in colete, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu inchisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi”, se arata in documentul citat de Mediafax. Numerarul nedeclarat in scris va fi in continuare confiscat de catre autoritaţi. In prezent, persoanele fizice care nu declara la vama sumele in numerar egale sau mai mari de 10.000 euro sunt amendate cu 3.000-8.000 lei, iar banii nedeclaraţi sunt confiscaţi. Documentul mai prevede ca introducerea in sau scoaterea din ţara, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a marfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal (daca valoarea in vama a bunurilor sau a marfurilor sustrase este mai mare de 20.000 lei, in cazul produselor supuse accizelor, şi mai mare de 40.000 lei, in cazul celorlalte bunuri sau marfuri) şi instrainarea sub orice forma a marfurilor aflate in tranzit vamal vor constitui infracţiuni de contrabanda.Acelaşi regim va fi aplicat şi pentru colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vanzarea bunurilor sau a marfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscand insa ca acestea provin din contrabanda sau vor fi utilizate in acest scop. „Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani impiedicarea, sub orice forma, a organelor de poliţie judiciara şi a organelor fiscale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscala de a controla mijloacele de transport in orice locuri unde pot fi depozitate sau ascunse bunuri sau marfuri care trebuie plasate sub un regim vamal. In acest scop, personalul de deservire al mijloacelor de transport şi conducatorii autovehiculelor sunt obligaţi, sa faca accesibile controlului locurile indicate de organele competente. Cand aceştia refuza sau nu sunt in masura sa efectueze demontarile necesare, operaţiunile se realizeaza direct de catre organele competente sau cu sprijinul personalului de specialitate”, se mai arata in document. Autoritaţile vor crea şi o baza de date comuna pentru aplicarea contravenţiilor la regimul vamal, in administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Adauga un comentariu

*