Băncile devin mai permisive cu persoanele fizice autorizate

Veniturile din profesii liberale sunt luate în considerare de instituţiile de credit, într-o proporţie ridicată, în privinţa acordării de credite prentru achiziţionarea de locuinţe. Confor studiul realizat de Conso şi Dr.Credit, condiţiile şi criteriile de eligibilitate solicitate de bănci în prezent persoanelor fizice autorizate sunt mult mai favorabile celor din anii anteriori.

Pe baza informaţiilor furnizate de 14 bănci, studiul relevă că documentaţia s-a simplificat mult, iar veniturile sunt luate în considerare într-o proporţie mult mai ridicată. De asemenea, lista cu tipurile de activităţi liberale acceptate de bănci este acum mult mai variată.

Aceasta include, în principal, practicanţii unor profesii liberale precum avocaţii, medicii, notarii, contabilii, evaluatorii, arhitecţii, traducătorii. Sunt şi bănci care iau în considerare şi veniturile obţinute de designeri, frizeri, cosmeticieni, instalatori, electricieni sau agenţi de vânzare, dacă aceştia pot dovedi cu acte această calitate.

Cel mai important criteriu de eligibilitate solicitat unei persoane fizice autorizate care doreşte contractarea unui credit imobiliar sau ipotecar se referă la perioada de timp de când derulează respectiva activitate.

Majoritatea băncilor solicită un istoric de cel puţin unul sau doi ani pentru ca veniturile provenite din respectiva profesie să fie luate în considerare.

Cea mai permisivă bancă este CEC, în cazul căreia vechimea minimă necesară este de numai 6 luni, iar cea mai strictă instituţie de credit este ING Bank, care solicită un minim trei ani.

Foarte importante sunt şi alte două aspecte. Pe de o parte este vorba de procentul în care veniturile nete ale persoanelor fizice autorizate sunt luate în calcul. Iar pe de altă parte, mai ales pentru cei ale căror venituri au crescut de curând, contează şi perioada de timp anterioară care se ia în calcul la stabilirea venitului mediu lunar.

Conform studiului unsprezece din cele paisprezece bănci iau în calcul veniturile din profesii liberale în proporţie de 100%, iar alte două în proporţie de peste 90%. Iar perioada de timp considerată de bănci la stabilirea venitului mediu lunar variază între 3 luni şi 2 ani, cele mai multe bănci luând în calcul datele aferente celor 12 luni ale anului fiscal anterior.

Adauga un comentariu

*