Conducte date la fier vechi

In municipiul Onesti, vor incepe in curand lucrarile de dezmembrare a vechilor conducte de termoficare, prin care agentul termic era transportat de la fosta termocentrala, preluata de la Termoelectrica, si pana la intrarea in oras.

Este vorba de kilometri intregi de conducte, situate intre Blocul K, din zona podului de la “Moldova”, si CET 1 Borzesti. Acestea nu mai sunt de folos acum, cand Onestiul este aproape integral alimentat cu energie termica de la cele 21 de centrale de cartier, iar centrala mare, de la Termoelectrica, a fost inchisa definitiv, de aproape un an.

Insa termocentrala nu va fi dezmembrata si valorificata, ci “va ramane in conservare si in rezerva”, dupa cum a precizat primarul Emil Lemnaru. Doar conductele vor fi casate si vandute la fier vechi. Acestea vor fi depozitate in zona stadionului CSM, iar de lucrarile de dezafectare se va ocupa firma Termon SRL.

Consiliul Local Onesti a aprobat dezmembrarea conductelor, printr-o hotarare luata la ultima sedinta si, totodata, consilierii locali au aprobat si modificarea statutului firmei Termon SRL, care ramasese fara obiectul principal de activitate, producerea si furnizarea de energie termica, acesta fiind transferat noii societati de termoficare, Termon CT SA.

Pentru vechiul Termon, principalul obiect de activitate il reprezinta acum “Lucrarile de instalatii tehnico-sanitare”. Destinatia banilor obtinuti din valorificarea conductelor nu a fost inca fixata, hotararea Consiliului Local precizand doar ca sumele rezultate “se fac venit la bugetul local al municipiului”.

Gheorghe LEU

Adauga un comentariu

*