Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis joi excepţia de neconstituţionalitate ridicată în procesul Zambaccian de avocaţii soţilor Dana şi Adrian Năstase, astfel încât procesul s-a suspendat, iar dosarul va fi trimis la Curtea Constituţională.
Excepţia de neconstituţionalitate se referă la dreptul procurorilor de a-l urmări penal pe fostul premier. Potrivit avocatului Gheorghe Diaconescu, apărătorul soţilor Năstase în procesul Zambaccian, în cazul fostului preşedinte PSD trebuie să se aplice Legea 115 privind responsabilitatea ministerială, ceea ce înseamnă că era obligatoriu avizul Camerei Deputaţilor.
În dosarul Zambaccian, Adrian Năstase este acuzat pentru luare de mită în formă continuată, şantaj şi trafic de influenţă, Dana Năstase este inculpată pentru complicitate la luare de mită şi alte două infracţiuni, iar Irina Jianu (fostă şef la Inspectoratul de Stat în Construcţii) şi Cristian Mihail Vasile (administrator Eurografica), sunt inculpaţi pentru dare de mită. Fostul preşedinte PSD şi premier al României este acuzat de procurorii anticorupţie că, în perioada 2001-2006, folosind autoritatea şi influenţa rezultate din funcţiile politice şi administrative ocupate în stat, a săvârşit mai multe infracţiuni de corupţie prevăzute de Legea 78 /2000, antrenând şi alte persoane. Este vorba de luare de mită şi obţinere de foloase necuvenite, infracţiuni de pe urma cărora inculpatul ar fi obţinut, în total, suma de 48 miliarde lei vechi, adică 1, 3 milioane euro.
NewsIn