Din toamnă, Ministerul Agriculturii vrea să îi scoată pe elevi la cules de mere, struguri sau cartofi. Astfel, copiii din marele oraşe vor putea face cunoştinţă cu „munca de la ţară”.
„În special copiii din mediul urban nu mai au acest contact cu agricultura, cu producţia agricolă. Trebuie să vadă exact cum se produc fructele, care sunt avantajele unei vieţi sănătoase”, a declarat ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru. Primăriile vor trebui să acopere costul deplasărilor din bugetul alocat programului de încurajare a consumului de fructe în şcoli.
În proiectul, deocamdată blocat în Camera Deputaţilor, se prevede ca pe lângă lapte şi corn, fiecare elev să primească zilnic şi câte un măr. În actul normativ se mai spune că elevii vor fi puşi la muncă, dar vor participa şi la concursuri tematice cu premii şi vor primi broşuri din care vor putea afla beneficiile consumului de fructe şi legume proaspete.
Unul din motivele bulibaselii din dec.’89 a fost si acela ca militarii nu se instruiau fiind dusi la munca pe santiere(atunci se construia mult),ori la cules recolta (de la grau pana la porumb ,toamna),alaturi de care eram scosi si noi , elevii…in felul acesta piedeam ore ,zile,de cursuri.Sa intelegem acum ca erau ,totusi, masuri bune!?