Vrancea: Fostul secretar al Prefecturii, condamnat la 10 luni de închisoare cu suspendare

Tribunalul Vrancea l-a condamnat astăzi pe fostul secretar al Instituţiei Prefectului, Constantin Mîndrilă, la 10 luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei. În pronunţarea sentinţei s-a ţinut cont şi de unele neclarităţi din dosar, acestea cântărind ca circumstanţe atenuante în favoarea lui Mîndrilă, transmite corespondentul AMOS News.

Acesta din urmă a fost trimis în judecată pentru că ar fi furat din conservele destinate sinistraţilor de la inundaţiile din 2005, conserve care proveneau din rezervele.

La Judecătoria Focşani Mîndrilă a fost achitat pentru această acuzaţie, dar Tribunalul Vrancea i-a schimbat încadrarea juridică fostului secretar în „instigare la furt”, acuzaţie pentru care l-a şi condamnat.

În cazul şoferului lui Constantin Mîndrilă, Florin Cioarec, Tribunalul Vrancea a păstrat pedeapsa dată de Judecătoria Focşani, adică de şase luni de închisoare cu suspendare. Avocatul acestuia, Ion Bratu ne-a declarat că cel mai probabil va face recurs. Cioarec este cel care a fost prins ducând conservele acasă la Mîndrilă. Acesta din urmă, prin avocatul său – Ticu Burcă, decan al Baroului Vrancea, a susţinut în permanenţă că dosarul său este o înscenare politică. Mîndrilă a spus că un acest gen de dosar reprezenta singura şansă a reprezentanţilor actualei puteri să scape de el. De menţionat că Mîndrilă este cunoscut ca un simpatizant PSD.

Adauga un comentariu

*