Poliţiştii structurilor naţionale de Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au constatat peste 1.100 de infracţiuni şi au confiscat peste 360 de arme letale şi neletale, de la data declanşării acţiunii naţionale “CINEGETIC 2010 “. În perioada februarie – decembrie 2010, poliţiştii structurilor teritoriale de Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase desfăşoară o acţiune la nivelul întregii ţări pentru depistarea persoanelor care săvârşesc acte de braconaj cinegetic.
Pentru prevenirea şi combaterea faptelor care aduc atingere fondului cinegetic naţional, poliţiştii structurilor de Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au efectuat, în perioada februarie – 31 iunie, peste 2.500 de controale pe linia combaterii braconajului cinegetic. În peste 800 de acţiuni, poliţiştii au colaborat cu Ministerul Mediului şi Pădurilor, Regia Naţională a Pădurilor şi Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România. Au fost constatate 1.105 infracţiuni (523 din acestea fiind descoperite în flagrant), pentru care sunt cercetate 806 persoane. Din totalul infracţiunilor constatate, 782 au ca obiect nerespectarea prevederilor Legii nr. 407/2006 privind fondul cinegetic şi protecţia vânatului, iar restul privesc fapte sancţionate de alte acte normative, în concurs cu infracţiunea de braconaj cinegetic. Ca modalitate de săvârşire a infracţiunilor, peste 400 au fost comise cu arme letale, peste 100 au fost comise prin folosirea laţurilor sau a capcanelor neautorizate şi mai mult de 90 de cazuri în care, pentru braconaj, s-au folosit ogari sau metişi de ogari.
Totodată, au fost constatate 577 de abateri de la normele contravenţionale, 130 prevăzute de Legea 407/2006 privind vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic, 363 prevăzute de Legea 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, precum şi 84 prevăzute de alte acte normative. În urma constatării infracţiunilor de braconaj cinegetic, poliţiştii au indisponibilizat, în vederea confiscării, 328 de arme letale, dintre care 13 confecţionate artizanal, 39 de arme neletale, 5.275 de cartuşe de diferite tipuri şi calibre, 5275 de kg carne de vânat, trei autototurisme folosite la comiterea de infracţiuni, precum şi alte bunuri.
Braconaj la Ghimes
Poliţiştii din cadrul Serviciului A.E.S.P. Bacău şi Postului de Poliţie Ghimeş–Făget au identificat doi bărbaţi care au vânat cervide şi mistreţ pe fondul de vânătoare Ghimeş–Făget, fără autorizaţie conform Legii nr. 407/2006. Celor în cauză li s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă letală fără drept şi braconaj la vanătoare, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 279 alin. 1 Cod Penal, Legea nr. 295/2004 şi Legea nr. 407/2006. (DAN M.)