Pe DN 2G, în localiatea Valea Budului, din comuna Mărgineni, a avut loc un accident de circulaţie soldat cu decesul lui Alexandru T., de 26 de ani, din Bacău, vătămarea corporală gravă a lui Augustin P., de 26 de ani, din Bacău, pasager pe motocicletă, şi vătămarea corporală uşoară a lui Grigore R., de 52 de ani, din Bacău. Din cercetările efectuate la faţa locului a rezultat că Grigore R., in timp ce conducea un autoturism în localitatea Valea Budului, a efectuat manevra de schimbare a direcţiei de mers spre stânga, cu intentia de a intra in curtea unui imobil, fără a se asigura in prealabil, intrând in coliziune cu o motocicleta, condusă in acelaşi sens de mers de Alexandru T., care se angajase in depăşire. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost negativ şi a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal. Se pare ca autorul accidentului era comisar al Garzii Financiare Bacau.