PDL are de suferit din cauza însuşi a liderului său, Emil Boc. Declaraţia a fost făcută de şefa femeilor pedeliste, Sulfina Barbu, care a propus o conducere interimară a partidului.
Declaraţia Sulfinei Barbu vine la doar două zile după ce preşedintele Traian Băsescu a criticat conducerea PDL şi l-a mustrat pe Emil Boc pentru că nu a luat poziţie faţă de acele persoane care critică din interior partidul.
Avertismentul şefului statului l-a făcut pe fostul său consilier, europarlamentarul Cristian Preda, să reacţioneze, ceea ce a dus la un nou avertisment, de data aceasta din partea preşedintelui PDL, Emil Boc.
„Mentin toate reproşurile aduse Guvernului sau PDL de-a lungul timpului. Voi continua să critic public nu doar adversarii, ci şi colegii de partid, atâta vreme cât aceştia nu vor lucra in interesul general”, a fost replica lui Cristi Preda.