Parlamentul se întruneşte în sesiune specială pentru “draga de ANI”

Senatorii şi deputaţii revin în bănci în urma solicitării formulate de preşedintele Traian Băsescu.

Aleşii se reunesc, luni, în sesiune extraordinară. Convocarea vine în urma apelului de refacere a legii de funcţionare a Agenţiei Naţionale de Integritate, cerut de preşedintele Băsescu. Acesta este şi primul punct pe ordinea de zi a deputaţilor.
Săptămâna ce începe, şi Senatul are activitate în comisiile permanente. Senatorii îşi vor orienta atenţia, în această sesiune extraordinară, asupra proiectelor de lege în legătură cu care preşedintele Traian Băsescu a solicitat Parlamentului să se pronunţe.

Sursa REALITATEA.NET

Adauga un comentariu

*