23 August 1944 a fost unul din momentele cele mai fierbinti din istoria moderna a poporului roman, punandu-si amprenta in mod hotarator pe evolutia situatiei politico-militara din Balcani si a cursului celui de al Doilea Razboi Mondial.
Revolutia antifascista a alaturat tara la coalitia antihitlerista, aducand o contributie de seama la prabusirea pozitiilor hitleriste in Balcani.
Lupte grele s-au desfasurat in Bucuresti si la nord de oras, in zona petroliera din Valea Prahovei, in Dobrogea si in porturile dunarene, in zona Brasov si Arad.
Pana la 31 August 1944, fortele insurectionale, au nimicit sau capturat trupele hitleriste din partea centrala, de sud-est si sud-vest a tarii, provocand dusmanului pierderi care s-au ridicat la peste 61.000 de oameni, intre care peste 5000 morti si capturand mari cantitati de tehnica de lupta si armament.
Insurectia din August 1944 a scos Romania din alianta cu Germania nazista si a alaturat-o coalitiei antihitleriste cu intregul ei potential uman, militar si cu toate resursele ei economice.
Prin victoria insurectiei au fost spulberate sperantele comandantului hitlerist de a-si reface pe arcul carpatic apararea zdrobita in operatiunea Iasi-Chisinau.
Armata coalitiei a putut sa strabata un spatiu curatat de inamic si sa ajunga fara dificultati, pana la inceputul lunii septembrie 1944, la frontiera romano-bulgara, iar la mijlocul aceleiasi luni, la frontiera romano-ungara.
La adapostul frontului constituit in Transilvania si Banat, de trupele noastre, care rezistau cu hotarare presiunii fortelor germano-ungare, fortele coalitiei romane s-au concentrat la nord de Carpatii Meridionali si la vest de Muntii Apuseni, in vederea unor operatiuni comune spre Campia Turzii.
Dupa victoria insurectiei, tara noastra s-a angajat cu toate fortele si resursele, in razboiul antihitlerist, armata romana ducand lupte grele, cot la cot cu armatele coalitiei, pe teritoriul de vest al Transilvaniei, pe pamantul Ungariei, Cehoslovaciei si Austriei, pana la infrangerea completa a agresorului hitlerist.
La 25 Octombrie 1945, prin izgonirea cotropitorilor din orasele Carei si Satu Mare, a fost desavarsita eliberarea intregului teritoriu al patriei.
S-au scris nenumarate carti despre actul de la „23 August 1944”, dar abia dupa aparitia monumentalei enciclopedii militare, scrisa de colonelul Gheorghe Magherescu, sub Redactia lui Constantin Dragan, aflam despre existenta si activitatea lui Dolly, fosta prietena – 5 ani – a lui Voda Mihai, care dupa o scurta prietenie cu fiica lui Metaxa, se indragosteste nebuneste si o instaleaza (sub paza regala) intr-o vila somptuoasa din Parcul Filipescu.
Aceasta relatie a ingrijorat-o enorm pe „regina mama Elena”, intrucat Dolly era nu numai de o frumusete deosebita, dar era si agenta comunista, fosta colaboratoare a Anei Pauker.
Voda, subjugat pesemne de „arta sexuala” a lui Dolly, maritata la 13 ani si divortata la 14 ani, o viziteaza zilnic, cu toate ca roscata isi mentine mai departe relatiile amoroase cu circa un escadron de ofiteri de cavalerie.
Aceasta femeie, de o frumusete rara, nu a alertat catusi de putin pe Antonescu (informat de Gh. Cristescu – seful serviciului secret), deoarece Dolly era renumita in Bucuresti si apoi Voda era tanar si avea nevoie de experienta unei femei atat de versate.
Aceasta, pana la 15 februarie 1943 cand, in plina noapte, la fereastra vilei apare fostul dezertor Emil Bodnaras, proaspat persecutat din U.R.S.S. in Romania! (Locotenent de artilerie <<dezertor>>, promovat peste noapte ca general de armata si ministru de razboi).
Asa se face ca Dolly il tine ascuns pe agentul sovietic, in vila regala se organizeaza mai multe sedinte consiprative, la care participa si Lucretiu Patrascanu – secretarul P.C.R.
Dolly, fiind nu numai frumoasa ci si o fata isteata, si-a dat seama de importanta legaturii ei cu agentul sovietic parasutat de la Moscova, asa ca a facut imposibilul pentru a castiga pe Mihai de partea comunistilor. Ea a participat la toate sedintele conspirative organizate la vila ei, care nu trezea niciun fel de suspiciune intrucat vila era pazita chiar de militarii regelui.
Din Proclamatia Regelui (citita la 23 August 1944, ora 22.25), initial elaborata de Patrascanu – Bodnaras si Dodo nu ar fi rezultat nicio inadvertenta daca la 24 August 1944 s-ar fi deplasat la Moscova Generalul Aldea -asa cum fusese programat de Guvernul Sanatescu.
Cineva (se crede ca a fost Bodnaras in alianta cu Dodo), a primit dispozitia de la Molotov sa amane plecarea pana la aranjarea urmatoarelor actiuni:
1. Armata Rosie sa ajunga la Bucuresti unde au confiscat cu „japca” ca prada de razboi, cele 40 de vagoane de aur fin, pe care Antonescu intentiona sa la cufunde in secret in Dunare;
2. Armata Rosie sa treaca nestingherita de linia de cazemate – Focsani, Namaloasa – Braila (1600 de cazemate pe 150 km, largime 10 km cu lucrarile genistice antitanc);
3. Armata Rosie sa ocupe de urgenta zona petroliera Ploiesti.
Aceasta intalnire voita a U.R.S.S. pentru semnarea armistitiului, la 24 August de catre generalul Aldea, a adus grave prejudicii armatei romane care:
– a pierdut fara lupte peste 150.000 de militari romani, luati prizonieri dupa 24 August 1944 si dusi in Siberia, de unde multi nu s-au mai intors;
– Armata a 4-a Romana la nord de Iasi in perioada martie-august 1944 a obtinut 3 victorii asupra rusilor, in care au fost distruse peste 500 tancuri T 34;
– ducerea in eroare a generalilor romani, care erau anuntati prin „Proclamatia Regala”, ca s-a incheiat armistitiul (de fapt nu se incheiase);
– arestarea guvernului Antonescu si predarea lui de catre Bodnaras rusilor, care l-au purtat din ordinul lui Stalin (la inceput): ca prizonier de elita intr-un castel princiar din Ucraina;
– poate ca Antonescu ar fi facut declaratii impotriva convingerilor sale: cum ca Basarabia este pamant rusesc, cum ca romanii au gresit ca au trecut Prutul, cum ca nemtii au cotropit Romania si au saracit-o, poate procesul lui nu ar mai fi fost ordonat;
– rusii au uitat asigurarile date de catre Molotov, cum ca Armata Rosie va ocoli Romania, lasand-o neocupata si ca au stabilit conditii foarte grele de Armistitiu, printre care si plata a 500 de milioane de dolari (duma depasita de 10 ani), la care se adauga si organizarea „sovromurilor”, societatii nedorite etc.
Daca la inceput, intre Antonescu si Regele Mihai si Regina Mama Elena, erau raporturi exceptional de bune, curand acestea s-au schimbat, se crede ca din partea lui Antonescu, care a inceput sa-l umileasca pe Regele Mihai (care era totusi regele tarii), afirmand ca „el nu lasa tara pe mana unui copil”, iar la intrarea in razboi contra U.R.S.S., a facut-o fara sa-l consulte pe rege, acesta a aflat-o din ziare! Dar zazania cea mai importanta a survenit intre Regine – Mama Elena si Maria Antonescu, sotia Maresalului, despre care se spune ca ar fi fost evreica.
Astfel, o femeie (agenta comunista) pregateste – alaturi de Patrascanu si Bodnaras – rasturnarea lui Antonescu la Palatul Regal – acesta se numeste Dolly Chryssoligos.
Asadar, Romania a facut in cel de al Doilea Razboi Mondial eforturi uriase, economice si militare si, cu pretul unor jertfe umane deosebite, istoria i-a hotarat o soarta necuvenita.
Tara care s-a situat pe locul patru in lume prin contributia la infrangerea hitlerismului, a primit „Statutul de tara invinsa”, impovarata de datorii de razboi, in loc de statutul normal de cobeligerant.
S-a confirmat inca o data sentinta din fabula lui „La Fontaine” – „Dreptatea celor puternici este intotdeuna cea mai buna.”
Col. (r.) Mihai Purcaru
Great articles and nice a website design too 🙂