Oboseala la volan, cauza a accidentelor mortale

De la începutul anului, pe fondul oboselii la volan, s-au produs 93 de accidente rutiere grave, soldate cu 51 de persoane decedate, 84 de persoane vătămate corporal grav şi 24 rănite uşor.

Analizând cauzele şi efectele accidentelor rutiere cu consecinţe grave produse în ultima perioadă de timp, poliţiştii au constatat că oboseala la volan este un factor determinant care influenţează gradul de nerespectare a normelor rutiere, fapt care conduce la producerea de accidente rutiere. În medie, o persoană trebuie să doarmă minim şapte ore pe zi, conform studiilor internaţionale, situaţie care nu este întâlnită însă în mod uzual. Consiliul Naţional pentru Siguranţa Transporturilor din Marea Britanie a examinat activitatea desfăşurată de conducătorii auto implicaţi în accidente rutiere ca urmare a oboselii şi au stabilit că acei conducători auto care dorm mai puţin de şase ore sau care au perioada de somn întreruptă sunt cu mult mai predispuşi la a produce accidente de circulaţie din cauza oboselii. Studiile recomandă pentru cei care parcurg distanţe mari sau pleacă în concedii, să nu conducă pe timpul nopţii şi după-amiaza, deoarece oboseala la volan se instalează cu precădere în două perioade ale zilei, respectiv între orele 2:00-2:59, când bioritmul şi vizibilitatea sunt reduse, şi 15:00-15:59, când oboseala acumulată în timpul zilei are mare influenţă asupra capacităţii de conducere. „S-a constatat că există mai multe etape ale oboselii la volan – de la o oboseală uşoară la aţipire şi apoi adormire. De cele mai multe ori, oboseala este asemănată cu o altă cauză gravă de producere a accidentelor de circulaţie şi anume neatenţia în conducerea autovehiculelor. Oboseala la volan, ca şi cauză principală a accidentelor, joacă un rol minor în accidentele produse în oraş, faţă de cele produse în afara localităţii, având în vedere faptul că distanţele parcurse şi timpii consumaţi sunt relativ mici”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Române. (D.M.)

Adauga un comentariu

*