10.000 de euro despagubiri pentru Miron Cozma

Tribunalul Bucureşti a decis ca statul român să plătească 10.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru deţinerea ilegală a fostului lider al minerilor Miron Cozma, timp 178 de zile, în perioada decembrie 2004-iunie 2005. Decizia instanţei poate fi însă atacată în apel.

În cererea de chemare în judecată, Miron Cozma solicitase 4 milioane euro despăgubiri. Avocatul lui Cozma, Adrian Roşeţi, a declarat, pentru ROMPRES, că a stabilit cu Miron Cozma un prag minim convenabil, diferit de cei 4 milioane euro ceruţi iniţial, însă suma fixată de Tribunalul Bucureşti este mult sub acest prag. Roşeţi a precizat că este foarte probabil ca Miron Cozma să facă apel împotriva deciziei Tribunalului Bucureşti, deoarece suma de bani primită este, în opinia sa, foarte mică.

La ultimul termen al procesului desfăşurat luni, Cozma le-a explicat magistraţilor că solicită patru milioane de euro, deoarece, dacă nu ar fi fost încarcerat, ar fi dezvoltat mai multe afaceri ce urmau să-i aducă mulţi bani. Miron Cozma a relatat printre altele că preconiza înfiinţarea unei bănci a minerilor, ce urma să intre în funcţiune în 1997, dar avea în vedere şi un proiect de extragere de platină din Valea Jiului sau valorificarea nispurilor bituminoase din aceste din aceeaşi regiune.

ROMPRES

Adauga un comentariu

*