Nouă din zece români spun că situaţia economică a ţării este proastă

Nouă din zece români evaluează situaţia economică a ţării ca fiind proastă, iar 85 la suta tind să nu aibă încredere în Guvern, fiind cel mai ridicat procentaj din UE. 42 la suta  dintre români consideră că Executivul are la dispoziţie mijloacele necesare pentru a combate efectele crizei, potrivit unui sondaj Eurobarometru.

Doar 7 la suta dintre români spun că situaţia economică este bună, în timp ce 2 la suta dintre participanţii la sondaj au răspuns că nu ştiu, potrivit Mediafax. Cea mai mare parte a românilor, 85 la suta, au declarat că tind să nu aibă încredere în Guvern, care se bucură de aprecierea a numai 12 la suta  dintre cetăţeni. Dintre participanţii la sondaj, 3 la suta nu s-au pronunţat pe acest subiect. Rata neîncrederii este cea mai mare din Uniunea Europeană (UE), la egalitate cu cea din Letonia. Totodată, procentajul de 42 la suta al românilor care consideră că Guvernul este instituţia care dispune de pârghiile necesare pentru a combate efectele crizei este cel mai ridicat din UE. Un sfert dintre românii chestionaţi au afirmat că UE este cea mai capabilă organizaţie să rezolve efectele crizei economice şi financiare, 5 la suta văd în acest rol Statele Unite, 9 la suta organizaţia G20, iar 6 la suta  Fondul Monetar Internaţional. Unul din 100 de români crede că situaţia ar trebui rezolvată de alte organizaţii, 3 la suta consideră că nicio instituţie nu poate îndeplini această sarcină, iar 10 la suta au afirmat că nu ştiu. Mai mult de jumătate dintre români, 53 la suta, consideră că situaţia economică este foarte rea, comparativ cu media de 28 la suta din UE, 38 la suta au spus că este rea, în timp ce dintre cei optimişti doar 1 la suta susţin că starea actuală a economiei este foarte bună. Doar 6 la suta dintre români cred că economia este într-o stare bună, sub media de 21 la suta din UE. Românii au o opinie mai bună în cazul UE, 35 la suta din respondenţi judecând pozitiv starea economică a spaţiului comunitar, peste media de 22 la suta din UE, în timp ce 44 la suta au o părere proastă, sub nivelul de 70 la suta înregistrat la nivelul Uniunii. Procentajul românilor care au răspuns nu ştiu la această întrebare a fost de 17 la suta. În privinţa economiei globale, 28  la suta dintre românii consultaţi consideră că aceasta este într-o situaţie bună, iar 52 la suta că este proastă. Peste 60 la suta dintre cetăţenii români incluşi în sondaj anticipează o înrăutăţire a situaţiei economice a ţării pe o perioadă de 12 luni, în timp ce 23 la suta se aşteaptă la stagnare, iar 11 la suta la o evoluţie pozitivă. Restul de 5 la suta au răspuns la întrebare cu nu ştiu. În privinţa şomajului la nivel naţional, 94 la suta dintre români consideră că situaţia este proastă, peste media de 83 la suta la nivelul UE.

Românii se numără printre cei mai pesimişti europeni după greci în privinţa evoluţiei şomajului pe o perioadă de 12 luni, 62 la suta anticipând o înrăutăţire, peste media de 38 la suta a UE. Unul din zece români consideră că situaţia şomajului se va îmbunătăţi, 22 la suta se aşteaptă la o stagnare, iar 6 la suta au răspuns că nu ştiu.

Comentarii

  1. inseamna ca 10% din romani traiesc pe alta lume…

Adauga un comentariu

*