Umilirea portocalie a pensionarilor

Camera Deputatilor a adoptat, miercuri seara, proiectul Legii pensiilor, dupa o dezbateri maraton care au durat circa 10 ore. Proiectul a fost adoptat cu 170 voturi „pentru”, 2 „impotriva” si 3 abtineri, in absenta reperezentantilor PSD si PNL. Discutiile asupra legii au fost marcate de controverse intre reprezentantii Puterii si cei ai Opozitiei. Un moment tensionat a fost cel in care deputatii s-au pronuntat asupra varstei de pensionare.Potrivit Mediafax, parlamentarii au adoptat in final articolul 53 din proiectul de Lege a pensiilor, in varianta initiala adoptata de Senat. Acesta prevede egalizarea varstei de pensionare intre femei si barbati, la 65 de ani, pana in 2030.Amendamentul care propunea reducerea cu doi ani a nivelului maxim al varstei standard de pensionare pentru femei fusese acceptat in Comisia de munca a Camerei, care a intocmit raportul la proiectul de lege. Deputatii au decis sa respinga acest amendament imediat dupa reluarea sedintei, in urma unei pauze de consultari.In forma adoptata de Senat, ca prima Camera sesizata, articolul prevede ca varsta standard de pensionare este de 65 de ani atat pentru femei, cat si pentru barbati.

Punctul de pensie ramane la valoarea actuala

Un alt amendament respins a fost cel referitor la stabilirea punctului de pensie la 45% din salariul mediu pe economie. Amendamentul, introdus de PSD si PNL, a primit 40 de voturi „pentru”, 114 „impotriva” si 6 abtineri. Reprezentantii PSD au parasit sedinta inainte de acest vot, fiind nemultumiti ca nu s-a efectuat un apel nominal. dupa respingerea amendamentului, au plecat din sala si reprezentantii PNL.

Gabriel Vlase, deputat:  „Guvernul Boc continua politica de umilire a pensionarilor. Actuala putere refuza sa ia masuri favorabile populatiei invocand deficitul bugetar. In spatele datelor macroeconomice guvernul isi ascunde de fapt incompetenta. Punctul de pensie poate fi majorat daca guvernul adopta acele masuri de sprijinire a economiei si de creare a locurilor de munca. De asemenea, pensionarilor li se poate asigura un nivel de trai decent daca guvernul ar fi eficient in combaterea evaziunii si a muncii la negru”.

Catalin Mardare, senator: „In loc sa caute solutii pentru a spori resursele bugetare, guvernul alege varianta cea mai simpla, dar si cea mai dureroasa pentru populatie: taie din cheltuieli; din pacate nu din cele pentru achizitii, adica de la clientela politica; taierile sunt de la pensii si salarii”.

Legea Pensiilor va fi atacata de PSD la Curtea Constitutionala, in vederea desfiintarii pensiilor ocupationale si introducerea acestora in sistemul public de pensii, a declarat, joi, deputatul PSD Ioan Cindrea intr-o conferinta de presa. „Este vorba despre desfiintarea pensiilor ocupationale. Ma refer la militari, ma refer la politisti, ma refer la cuprinderea in sistemul de pensii a judecatorilor. Ii obliga sa contribuie conform art. 6 punctul II, sa devina contributori si beneficiari ai sistemului public de pensii”, a precizat Cindrea, citat de Mediafax.

Adauga un comentariu

*