PD nu a reuşit încă să formeze guvernul din umbră

Preşedintele executiv al PD, Adriean Videanu, a declarat, luni, după Biroul Permanent al formaţiunii, într-o conferinţă de presă, că Partidul Democrat nu a reuşit încă să ia o decizie în ceea ce priveşte constituirea unui guvern din umbră la actualul Cabinet, întrucât nu s-a finalizat reorganizarea Executivului.

Acesta a precizat că PD aşteaptă mai întâi noua configuraţie a Guvernului, iar în funcţie de această restructurare va desemna persoanele care se vor ocupa de monitorizarea fiecărui minister.

„Singurul motiv, pentru care nu am putut să luăm o decizie cu privire la guvernul alternativ, este faptul că încă nu s-a finalizat reorganizarea guvernului”, a spus Videanu.

Liderul democrat a arătat că la Bruxelles sunt „niÅŸte rumori” legate de structura Ministerului Economiei ÅŸi FinanÅ£elor.

„Asta nu înseamnă că PD nu monitorizează, pas cu pas, în această perioadă, respectarea programului de guvernare pe care primul ministru, la investirea celui de al doilea Cabinet l-a anunÅ£at că-l respectă”, a adăugat Videanu.

La jumătatea lunii aprilie, preÅŸedintele democrat, Emil Boc, a anunÅ£at că PD va iniÅ£ia un Guvern din umbră care va monitoriza „la sânge” activitatea actualului Cabinet, va cenzura ÅŸi va prezenta alternative la ceea ce înseamnă guvernarea României pe toate palierele”. Amos News

Adauga un comentariu

*