Ponta: Vreau să ne întâlnim din nou, în stradă, la momentul moţiunii de cenzură din toamnă

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, duminică, la Deva, că vrea să se întâlnească, la momentul moţiunii de cenzură din această toamnă, cu sindicatele, în stradă, la fel cum s-au întâlnit în 15 iunie.

„Am considerat PSD un aliat politic natural pentru sindicate. Să trecem peste tot ce s-a întâmplat în trecut, peste orgolii, peste nemulţumiri. Ne-am întâlnit pe 15 iunie, tot la moţiunea de cenzură în stradă, şi vreau să ne întâlnim din nou, în stradă, la momentul moţiunii de cenzură din această toamnă, moţiune pe care vă spun direct că îmi doresc enorm de mult să o facem în aşa fel încât să fie votată de minim 236 de parlamentari”, a spus Ponta.

Ponta a afirmat că sunt mulţi care au lansat zvonuri că PSD nu ar vrea ca moţiunea de cenzură să treacă, însă i-a îndemnat pe cei din partid să nu dea atenţie acestui tip de discuţii.

Infiltraţii şi mincinoşii lui Băsescu nu mai vin să spună că este Băsescu bun, că nu mai merge, şi vin cu alte chestii: că nu ar vea PSD să dea jos Guvernul Boc. Sunt convins că nimic nu poate fi mai rău pentru România decât Guvernul Băsescu-Boc şi vrem să îl dăm jos”, a spus Ponta.

Victor Ponta i-a avertizat pe membrii PSD că va fi greu să dea jos Guvernul Boc.

Va fi foarte greu să ne batem cu un sistem care foloseşte toate armele murdare ce nu sunt acceptate într-o democraţie. Eu nu vreau să fim alternativa la PDL. Nu vreau, pentru că ei au câştigat alegerile prin fraudă, prin cumpărare de voturi, prin corupţie, prin minţirea oamenilor. (…) Nu vrem să fim alternativă la aşa ceva. Eu vreau să creăm noi un proiect pentru România şi cred că speranţa oamenilor se îndreaptă spre noi. Nu doar să schimbăm Guvernul Boc-Băsescu, ci şi să salvăm România din prăpastia în care ei au adus-o”, a spus Ponta.

Preşedintele PSD a declarat la Deva că, la scurt timp după Congresul partidului care va avea loc la jumătatea lunii octombrie, va fi depusă moţiunea de cenzură.

Victor Ponta a mai spus că a stabilit cu liderul PNL, Crin Antonescu, să susţină împreună un guvern de criză care să oprească „măsurile Guvernului Boc-Băsescu” şi să organizeze alegeri.

Am stabilit cu Crin Antonescu că împreună vom susţine un guvern de criză, cu un mandat foarte clar: să oprească aceste măsuri stabilite de Guvernul Boc-Băsescu, şi să organizeze alegeri”, a menţionat Ponta.

Liderul social-democrat a precizat că trebuie o alternativă dacă moţiunea de cenzură trece şi că PSD şi PNL o vor oferi.

Dacă dăm jos Guvernul Boc-Băsescu, ce punem în schimb. Noi avem programe, avem politici publice la care lucrăm, ştim că nu este suficient să spui ce vrei să faci fără să dovedeşti că financiar se pot realiza. Aceste proiecte şi surse de finanţare le vom prezenta în 16 octombrie, la Congresul PSD”, a afirmat Ponta.

Întrebat dacă se va merge cu „guvernul din umbră” despre care vorbeşte Crin Antonescu, Ponta a răspuns că în mod sigur va fi un guvern din care vor face parte membri ai PSD.

Întrebat dacă guvernul de criză va avea un premier independent, şeful PSD a spus că nu s-a discutat această chestiune şi că vor mai urma discuţii.

Victor Ponta şi Ecaterina Andronescu participă, duminică, la Conferinţa Judeţeană a PSD Hunedoara, în cadrul căreia va fi aleasă noua conducere a organizaţiei judeţene a partidului.

Sursa MEDIAFAX.RO

Comentarii

  1. Doamna Udrea este cea mai tare femeie politician ever!

Adauga un comentariu

*