Noi nu cunoastem ce se cheama noroi sau glod, Mark o rupe romaneste, am invatat asta la voi. In Anglia pamantul se amesteca cu apa doar in gradina. In Otley, unde am locuit, ca pretutindeni, de altfel, fiecare familie ingrijeste cu devotament o gradina aflata in fata sa sau in spatele locuintei, un imobil lung, de piatra, ca o cutie de remi, cu etaj si mansarda, sectionat pe verticala in zece, cincisprezece apartamente.
Mark si Jane, ca si toti ceilalti din apartamentele invecinate aveau gradinita in spate, cu terasa pavata cu mari dale de piatra, ca si aleile, totul pe o suprafata de 7 pe 8 metri, cuprinzand aici si un „lac” de 1 pe 0,6 m, cu mormoloci, plante de apa si broscute pentru „educatia” naturista a copiilor si, fireste, flori, multe flori diferite si arbusti, vreo treizeci de feluri. Din spatele gradinii incepea o pajiste minunata, flancata de arbori frematatori, continuata cu padurea prin care gazdele noastre alergau vreeo 10, 15 km, de trei ori pe saptamana. Pe terasa, sub umbrela, ne beam, noi cafeaua, si ei ceaiul. Oraselul, cautat pentru tihna si peisajul ambiental inconjurator, potopit de verde, a devenit vatra unui stil de viata: lucram in orasele zgomotoase ziua si seara ne retragem in „patriarhal”. Aici se plateste puritatea mediului, linistea, fosnetul copacilor, vecinatatea cu proprietati terapeutice. In casa amicilor nostri sunt vreo 1000 de carti, avem cu cine discuta; lucru rar, cartile, placuta surpriza; cotrobaind zilnic printre ele, dau de o multime de harti turistice, cu zecile; toata Marea Britanie era acolo, in detalii, mergand pana la configurarea curbelor de nivel pentru a afla unghiul pantelor si contrapantelor; oamenii astia hoinaresc, nu gluma, cu masina, cu bicicleta , cu pasul, sunt dotati cu echipamente sofisticate, nu casca gura l;a TV, ca noi; pur si simplu nu-i intereseaza politichia; baietii gazdelor noastre au interdictii la tv si, cum vin de la scoala, de fapt nu vin, sunt adusi de parinti sau de vecini, fac asta cu schimbul, planificat, sunt trimisi afara, la joaca si recreere, la aer. In vremea asta, Mark si Jane aranjeaza gradina. A avea sau a nu avea o cositoare mecanica, pentru un englez, e o chestiune vitala; sa toaletezi gradina e o terapeutica placuta. Cand gazdele locuiau in in Bradford au castigat un concurs de gradinarit; aranjamentele florale din scuarurile publice, de pe fatadele intunecate de piatra afumata inca din vremea Revolutiei Industriale (ah, carbunele, masinile lor cu aburi!…), din parcuri si peluze sunt al doilea sport national, dupa hoinareala. Asociatia hoinarilor britanici numara peste 200 000 de membri! Intr-o zi am luat-o razna cu totii peste coclauri, strabatand proprietati, escaladand stanoage, prin pasunile unor ferme, cai si vite pasc in libertate, am facut poze, biciclisti, femei cu bebelusi in rucsac, tineri si batrani raspanditi pe campul insorit, band apa din termos (nu bere), investiti cu dreptul istoric de trecere prin proprietatile rurale, drept castigat de muncitorii din orasele poluate, din nord, cu doua secole in urma. Rutele sunt o combinatie de carari fara trafic si de drumuri infiintate pe locul liniilor ferate, scoase din uz.
Afumata pe timpul lui Stephenson si Watt, Anglia-carbune se imbaiaza intr-o oaza de verde crud de o desavarsita limpezime. N-am prins nici o zi cu ceata in Anglia, smogul e istorie. Mark si Jane sunt laici si afirma ca biserica lor e natura; doar 14% din populatie se constituie in comunitatea religioasa a Marii Britanii, cea mai scazuta din Europa, se lauda Mark; si asta la 54 600 de biserici! La Edimburg aveam sa vad o minunata biserica medievala transformata in restaurant; mirarile mele, ca si surprizele, m-au insotit pretutindeni, ca un paradox oferit de conservatorismul britanic legendar: traditionalismul a evadat din el insusi prin accese de excentricitate si experiment in toate domeniile; si asta l-a ajutat sa dainuie.
Lasasem in Romania oameni posomorati, acri, incruntati, dusmanosi, imbufnati, ingrijorati, fireste nu fara motive, pentru a descoperi ca se poate treai si altfel: pe-aici zambetulk functioneaza ca un liant social, fie el si de convenienta, dar te face sa te simti bine, relaxat; zambetul e contagios, alina, alunga anxietatea, intinde o punte de comunicare intre solitarii care suntem. Englezul-flegmatic, cum scriu cartile? Nici vorba! E plin de solicitudine, iar umorul si autoironia confera conversatiei aromele molipsitoare ale destinderii; ti se zambeste pe strada, in autobuz, in tren, in magazine, oriunde intrebi ti se raspunde zambind, si chiar daca nu intrebi, daca intalnesti doar privirea cuiva acela iti transfera prin zambet ceva din bucuria de a te vedea, o miere umana, promisiunea unui sprijin neexprimat, o energie pozitiva. Halal oameni, necesara solidaritate, buna-crestere. Lectii de neuitat: gradinaritul, hoinareala, refuzul televizorului, desi BBC-ul este un etalon in media, si zambetul; descatraniti-va, romani, incruntarea imbatraneste prematur; oare ma aude cineva? {tiu, e greu, acreala noastra e batrana, are vreo sase decenii de refulari si esecuri; calmul si indestularea britaniculuie de sorginte imperiala, aproape genetica …
Unde efumul, intrebam; e la voi, acum; Mark si Jane au vederi laburiste. Ai nostri nu-si mai manjesc mainile, s-au mutat in Est: Anglia e salonul, la voi e cocina, munca ieftina, deseurile ii napadesc pe cei saraci; si tigarile sunt tot la voi, si ambalajele, E-urile alimentare, marfa contrafacuta, sclipitoare sa va ia ochii. O vreme ne-au pacalit, ne-au intoxicat, nu mai tine, cine calca regulile iese din sistem pentru totdeauna.
Ovidiu GENARU
