Românii vor circula cu paşapoarte electronice de la 1 ianuarie 2008

Executivul a decis, miercuri, prelungirea cu patru luni a datei emiterii a paşapoartelor electronice. Astfel, acestea vor fi puse în circulaţie de la 1 ianuarie 2008.

Executivul a prelungit cu patru luni, de la 1 septembrie 2007 la 1 ianuarie 2008, termenul de punere în circulaţie a paşapoartelor electronice atât pentru cetăţenii români, cât şi pentru persoanele fără cetăţenie română, termen prevăzut de HG nr. 1869/2006.

Prelungirea termenului a fost determinată de necesitatea respectării termenelor reglementate de legislaţia în vigoare, având în vedere complexitatea procedurilor aferente atribuirii contractului de achiziţie publică.

Potrivit HG nr. 557/2006 aprobată în şedinţa din 26 aprilie 2006 paşapoartele electronice urmau să fie puse în circulaţie începând cu 1 ianuarie 2007.

Paşapoartele electronice sunt paşapoartele diplomatice, paşapoartele de serviciu sau paşapoartele simple, în care se include un mediu de stocare electronică a datelor biometrice ale persoanei – imaginea facială, amprenta digitală, precum şi alte date ale persoanei care pot fi stocate electronic.

Pentru confecţionarea paşapoartelor electronice a fost abilitat, prin HG nr. 557/2006, Secretariatul General al Guvernului, prin Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”, în calitate de producător, să organizeze în colaborare cu Ministerul
Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Afacerilor Externe procedura de licitaţie, în conformitate cu prevederile legale privind achiziţiile publice.

Guvernul a stabilit, în şedinţa din 21 decembrie 2006, că punerea în circulaţie a paşapoartelor electronice se face începând cu data de 1 septembrie 2007. În acest sens, a fost modificată HG nr. 557/2006 care stabilea ca termen de punere în circulaţie a paşapoartelor electronice data de 1 ianuarie 2007.

Hotărârea aprobată în decembrie 2006 stabilea că şi străinii care au obţinut o formă de protecţie în România pot primi documentele de călătorie electronice.

Pentru confecţionarea acestora, ca şi în cazul paşapoartelor electronice pentru cetăţenii români, a fost abilitat Secretariatul General al Guvernului, prin RA-APPS, în calitate de producător, să organizeze procedura de licitaţie, în conformitate cu prevederile legale privind achiziţiile publice.

Adauga un comentariu

*