Naţionala de handbal feminin a României a câştigat Cupa Mondială

Naţionala de handbal feminin a României a câştigat Cupa Mondială, după ce a învins, duminică, la Aarhus (Danemarca), reprezentativa Norvegiei, scor 24-23 (12-12).

Nordicele au început mai bine finala, conducând cu 4-2, după 7 minute de joc. România şi-a luat revanşa rapid, marcând şapte goluri şi primind doar unul, până în minutul 20 (9-5), fără Neagu pe teren, accidentată urât la umăr, de Hammerseng, încă din minutul 1.

A venit apoi rândul handbalistelor antrenate de Radu Voina să aibă o cădere în evoluţie, acestea nereuşind să marcheze în următoarele 9 minute, răstimp în care Norvegia a egalat (9-9, min. 27). La pauză, 12-12, după 30 de minute de joc oscilant al ambelor echipe.

Partea a doua a început tot sub semnul echilibrului, Norvegia reuşind totuşi să conducă o singură dată, 16-17 (min 40). Tricolorele s-au detaşat apoi pe tabelă, 22-18 (min. 49), dar finalul a fost dramatic, nordicele revenind ameninţător (23-22, min. 56), după trei goluri consecutive.

Paula Ungureanu a avut trei intervenţii consecutive (21 în total), iar cu 10 secunde înaintea finalului, tensiunea era maximă. Ada Moldovan a ratat 7 metri la scorul 24-23, ultimul atac fiind al Norvegiei. Aceeaşi Ungureanu a salvat România, cu o intervenţie în faţa lui Alstad, după care a izbucnit bucuria. Scor final, 24-23, iar România a îngenuncheat Norvegia din nou în finala Cupei Mondiale.

Sursa MEDIAFAX.RO

Adauga un comentariu

*