Mii de firme din România se transferă în Bulgaria din cauza măsurilor de austeritate

Măsurile dure de austeritate, pentru respectarea acordului de finanţare cu instituţiile financiare internaţionale, au determinat mii de firme din România să se transfere în Bulgaria, unde taxele mai mici şi reglementările stabile oferă un mediu de afaceri mai prietenos, comentează Reuters.

În Bulgaria, impozitul pe profit este de numai 10%, comparativ cu 16% în România, iar taxa pe valoarea adăugată (TVA) este mai mică, după ce Guvernul român a majorat TVA de la 19% la 24%.

Autorităţile din Bulgaria au redus şi birocraţia, iar capitalul iniţial pentru înfiinţarea unei firme este de numai două leva (1 euro), comparativ cu nivelul anterior de 5.000 de leva (2.500 euro) şi 200 de lei în România.

De asemenea, timpul necesar înfiinţării unei firme în Bulgaria este de numai o săptămână, jumătate faţă de cel din România.

Oamenii de afaceri români susţin că viteza cu care sunt operate modificările prevăzute în acordul cu FMI şi incertitudinile legate de viitoarele măsuri de austeritate i-au încurajat să îşi transfere sediile.

Autorităţile din Bulgaria nu au publicat date precise, dar potrivit presei locale până la 2.500 de companii româneşti s-au stabilit deja în această ţară, iar alte două se înregistrează zilnic în Ruse.

„Legislaţia românească şi fiscalitatea se schimbă de la o zi la alta. Cum pot avea vreo garanţie, sau certitudine, dacă înfiinţez acolo o companie? Aş putea chiar mâine să mă trezesc cu un impozit de 40%”, a declarat Bogdan Popescu din Bucureşti, în vârstă de 23 de ani, care vrea să înfiinţeze o televiziune online şi să o înregistreze în Bulgaria.

Deşi singura legătură rutieră dintre cele două ţări, pe o distanţă de 470 de kilometri, este un pod peste Dunăre, companiile pot avea sediul central în Bulgaria şi să desfăşoare activităţile în România, notează Reuters.

Ambele ţări trec printr-o recesiune profundă după criza din 2008, dar România trebuie să aplice reduceridureroase ale cheltuielilor şi majorări de impozite, în timp ce Bulgaria, care a avut anterior excedente bugetare mari, îşi permite să menţină taxele scăzute.

Tranziţia la economia de piaţă a fost susţinută de investiţii străine masive în ţări precum Polonia, Ungaria şi Cehia, care au fost urmate în Uniunea Europeană de România şi Bulgaria, în 2007.

Impozitele din România şi Bulgaria se află la un nivel scăzut, comparativ multe alte state, ca şi costul forţei de muncă, dar infrastructura continuă să fie neatractivă pentru afaceri.

Bulgaria este cel mai sărac stat din UE, iar contribuţiile pentru asigurări sociale sunt cu două treimi mai scăzute.

Taxa pe valoarea adăugată, de 20%, este în prezent mai mică decât în România

‘Dacă Grecia şi România trebuie să combată criza prin majorări de impozite, ar fi mai bine pentru Bulgaria să nu ia o astfel de măsură în acelaşi timp”, a declarat Georgi Angelov, analist la Institutul pentru o Societate deschisă din Sofia.

Companiile care s-au transferat în Bulgaria sunt reticente să vorbească despre acest fapt, pentru a nu atrage atenţia autorităţilor fiscale din România, susţin juriştii.

„Există un interes sporit din partea companiilor româneşti în legătură cu costurile stabilirii afacerilor în Bulgaria”, a declarat Desislava Grozeva, expert în marketing la camera de comerţ româno-bulgară, cu sediul în Ruse.

Ea a adăugat că majorarea TVA influenţează decizia românilor de a-şi înregistra afacerile în Bulgaria.

Parlamentarul Varujan Pambuccian a declarat că trebuie redusă birocraţia pentru a facilita activitatea companiilor, iar impozitele nu trebuie să fie semnificativ mai mari dect în ţările vecine.

„Este mai mult o problemă de imagine. Companiile nu vin să investească în România, care are nevoie acum de investiţii’, a arătat Nicolae Alexandru-Chidesciuc, economist şef la ING Bank.

Impactul plecării companiilor în Bulgaria este foarte mic, în privinţa veniturilor pierdute, circa 0,1%-0,2%, poate 0,3% din PIB, a adăugat el.

Avocatul Denislav Marinov din Ruse a declarat că în prezent ajută la înregistrarea a patru companii româneşti pe lună, dublu faţă de perioada anterioară majorării TVA în România.

Majoritatea clienţilor provin din comerţul en-gros, retail, sectorul materialelor de construcţii, transporturi şi agricultură.

Sursa MEDIAFAX.RO

Adauga un comentariu

*