Scrisoare deschisă

„Vara anului 2005, punctul de pornire al schimbărilor în lanţ la SCM Bacău marcheză  începutul unei cavalcade de numiri – demiteri, fără precedent în istoria clubului. După o lungă perioadă de conducere, Dorin Arădăvoaicei demisionează, postul de manager general fiind ocupat de Claudiu Şerban. După mai puţin de doi ani, Şerban este promovat Prefect de Bacău şi înlocuit de Liliana Manole până în mai 2009 când prin concurs, postul este ocupat de Relu Auraş, adjunct fiind numit Ioan Şarban. Din acest moment lucrurile se precipită: După numai patru luni Relu Auraş este demis prin Ordonanţa nr.37, fiind înlocuit de Ioan Şarban (PDL) şi ca urmare a două procese câştigate după şase luni domnul Auraş este repus în funcţie în mai 2010. În sfârşit, am sperat că aici se termină tot acest circ. Aveam un director provenit dintre noi, cunoscător al mediului sportiv, bine pregătit profesional şi dedicat trup şi suflet sportului de performanţă. La finele lunii iunie 2010, oferta generoasă (5.000 euro/lună) făcută de delegatul Emiratelor Arabe Unite ne face să ne temem în mod justificat că vom rămâne din nou fără director. Relu Auraş însă declină oferta, alegând clubul băcăuan şi lotul naţional de box. La finele lunii iulie un audit minuţios îl declară pe Relu Auraş vinovat de nişte lipsuri de natură administrativă, (arhiva, dosare, acte personale ale angajaţilor, etc.) şi în septembrie printr-o decizie a doamnei Doina Melinte, Relu Auraş este din nou propus pentru demitere.Obosiţi de prea multe schimbări, debusolaţi de adaptarea din mers la fel de fel de stiluri de muncă şi relaţii de subordonare profesională, facem apel la raţiune, bun simţ şi onestitate pentru a rămâne în limitele normelor de fair play ale sportului, fără imixtiunile lipsite de scrupule impuse de politică, pentru păstrarea în funcţia de director a domnului profesor Relu Auraş, care a demonstrat că ştie, poate şi vrea ca acest club să-şi redobândească renumele de altădată, ani la rând fiind în topul primelor trei cluburi din ţară. Coleg, prieten, specialist de elită şi bun manager, Relu Auraş a dobândit respectul şi ataşamentul întregului colectiv al SCM Bacău, profesori, antrenori, sportivi, cât şi simpli simpatizanţi ai sportului de performanţă, motiv pentru care considerăm că demiterea sa din funcţia de director este o gravă greşeală care va impieta asupra întregii activităţi a SCM Bacău, cu numai doi ani înaintea olimpiadei”. Scrisoarea, adresata prefectului judetului Bacau, este semnata de angajatii SCM Bacau..

Adauga un comentariu

*