Dupa ce Ben si Joe sunt dusi la scoala de parinti si predati profesorului de serviciu, Mark si Jane se indreapta fiecare in alta directie, in doua orase diferite, spre slujba. La inapoiere, pe la orele sase seara, isi „recupereaza” copiii de la un centru in care acestia au fost transportati dupa terminarea orelor de clasa. Pana la o anumita varsta, copiii nu umbla singuri pe strazi.
Curtea scolii e supravegheata cu camere de luat vederi, iar incinta de joaca si recreatie este incuiata. Spre bucuria lor, Ben si Joe n-au lectii pentru acasa; orele de culcare sunt drastice iar camerele lor sunt tapitate cu rafturi de jucarii si carti. La aeroport baietii ne-au intampinat cu un bun venit pe romaneste; sunt draguti si abuzeaza pana-n panzele albe de toleranta nemarginita a parintilor. Ne-mar-gi-ni-ta! Mark si Jane le raspund absolut la toate intrebarile cu o rabdare chinezeasca. Parintii sunt nicovala iar baietii ciocanul.
Nervi? Nu exista nici cand Ben si Joe isi terfelesc hainele, iar Jane a tipat ultima data la copii doar in durerile facerii, inainte de-ai naste. Fireste ca baietii joaca fotbal, ca tot englezul, ba chiar frecventeaza o scoala suplimentara de acest profil; sunt angrenati in competitii, i-am vazut „la lucru”, sute de copii incurajati de parinti de pe margine; barele sunt de cauciuc iar gazonul pare a fi starea optima, catifelata, a epidermei naturale a Marii Britanii. Nu e important sa castigi, ci sa participi, sa te misti. BBC-ul promoveaza atat o alimentatie curata, cat si miscarea fizica sub orice forma ar fie ea, pentru toate varstele.
Pentru a focaliza atentia supra unor evenimente, acestea „contin” si un cros, s-a intamplat la Leeds, cu mii de participanti, circulatia e oprita, un adevarat exod de amatori din toate oraselele vecine au venit sa alerge de placere, pe banii lor, sa guste divertismentul, sa-si fortifice cordul si psihicul; mofturile si fitele romancelor n-au piata in Anglia.
Firma noastra de turism a fost familia englezeasca in care am incercat sa ne integram, respectand asa cum ne dorisem din tara regulile casei: trei saptamani am trait ca ei, printre ei, cu ei, inauntru si nu in afara zidurilor, fara alt ghid decat propriile noastre emotii, pipaind fiecare zi si decupand diferentele care ne separa de lumea lor articulata esential de amintirea fostului imperiu …
Pretutindeni ne-au insotit reportofonul, camera foto si camera de filmat, ca odata ajunsi acasa, in Romania, revazand imaginile si reascultand comentariile pe viu, sa retraim emotiile calatoriei.
In Yorkshire, tinutul de Nord-Est al Angliei, istoria e pretutindeni, densa, pregnanta, o atingi cu mana dar si cu imaginatia pentru un fan al Evului Mediu, ca mine; pe la 122 d.Hr., Hadrian construia un zid fortificat de la o mare la alta, pentru a-i opri pe barbarii scotieni; l-am vazut. Vreme de 30 de ani, tinutul a fost teatrul Razboiului Rozelor, dar si al Razboiului Civil din secolul al XVIII-lea; samanta crestinismului britanic a incoltit aici in 634 d.Hr., la Lindisfarne. In Yorkshire viata aminteste de prosperitateta victoriana; impletirea peisajului idilic, sugerand ondulatul orizont mioritic mioritic, cu urmele Revolutiei industriale, e vadita.
Baronii textilelor din Bradford au disparut, unul dintre ei, Titus Salt, a ramas in istorie prin inventarea practica a unui sat-model-utopic pentru cei amarati, numit Saltaire (o moara, un spital, o scoala, o biblioteca, o biserica, un azil; nici urma de vreun pub sau de alcool);vechile constructii, azi dezafectate, devin locuinte scumpe; intr-o hala imensa se afla acum Galeria 1853, o destinatie culturala, aici sunt lucrari ale pictorului David Hockney, fiu al orasului care a dat literaturii engleze si pe J.B.Priestley, si pe Alen Bennett. Cate hale dezafectate nu sunt in Romania, care ar putea capata o destinatie culturala? Dar Bradford-ul, aflat la vreo 10 km de Otley, cu cel mai mare procent de afro-asiatici din Marea Britanie, sunt vreo 30 de nationalitati, este un exemplu de oras cu probleme de insertie sociala: emigrantii, utili candva, nu mai au de lucru.
Un loc faimos din Yorkshire, la 22 km de Bradford, este Haworth, satul in care s-au nascut surorile Bronte, vizitat anual de 700 000 de turisti! Insa orasul cel mare al tinutului, un centru mondial al confectiilor, se numeste Leeds, l-am batut cu pasul, insarcinat sa-i duc pe Ben si Joe la Muzeul armurilor regale, cu exponate adunate din intreg fostul impeiru colonial, un muzeu colosal, unic, celebru in toata lumea, o capodopera in materie. In Anglia copiii merg la muzeu cum in Romania merg la discoteca, sa nu uit asta. Au si ce vedea!
La Halifax, Eureka a fost primul muzeu conceput special pentru copii. Marea Britanie este impanzita de mii de muzee vii, vizitate, cu pub-uri si spatii de joaca ingenioase, atractive, fiecare localitate isi pune in valoare memoria, personalitatile si fac asta cu aplomb; marketingul cultural lucreaza eficace, tiparituri gratuite, reclame, media pun in miscare milioane de „hoinari” care combina divertismentul cu informatia; britanicii scot bani si din ruine; castelele private sunt deschise publicului, resedintele, parcurile, catedralele, lacurile si raurile cu ratuste si lebede, pesterile, manastirile si abatiile, mlastinile, sfintii si campurile de batalie, Locomotiva nr.1 a lui George Stephenson (1825), forturile, zidurile, urmele wikingilor, normanzilor, romanilor, criptele, cimitirele, padurile (cu carari asfaltate pentru persoanele cu handicap!), absolut totul este valorificat la maximum in beneficiul tuturor. Daca o arbaleta e gasita pe un ogor, englezul ridica imprejurul ei un muzeu si inventeaza o istorie; daca actiunea romanului cutare este situata intr-un spatiu geografic precis, acel spatiu trebuie speculat turistic. Grija fata de de trecut este enorma, impresionanta pentru potentialul educativ al istoriei.
„Noi, spun englezii, avem mult Trecut si trebuie sa-l folosim”. Noi, romanii, nu stim cum sa ne debarasam de el. Ii stergem urmele, il epuram din manuale, il cosmetizam sau, cand nu ne convine, ne facem ca ploua. Trecutul inchis in muzeele noastre e mortul din cavou. Trecutul din Marea Britanie acompaniaza ziua de azi, e co-asociatul prezentului.
Cat priveste marea lor hoinareala, ca leac impotriva stresului, as mai adauga ceva la englezii astia mereu pe drum: turistul poarta dupa el o radiera miraculoasa, invizibila cu ochiul liber, probabil launtrica: pe unde trec, sterg, aspira chiar si mucul de tigara.
Aceasta radiera se numeste educatie.
Ovidiu GENARU
