Cuvioasa Parascheva, poate cea mai cunoscută dintre toţi sfinţii ale căror moaşte se află în ţara noastră, se bucură de o asemenea evlavie în rândul românilor, încât aceştia au transferat trăsăturile şi atributele sfinţeniei sale unei divinităţi ancestrale din mitologia autohtonă, şi anume „Sfintei Vineri”. În tradiţia populară, „Sfânta Vineri” era considerată stăpână peste lumea femeilor şi îndeletnicirilor acestora, iar prin Sfânta Parascheva, uneori, atributele ei sunt conferite Născătoarei de Dumnezeu. Procesul complex şi îndelungat de translatare a atributelor despre care vorbeam a fost favorizat, pe de o parte, de faptul că numele Cuvioasei înseamnă în limba greacă „Vineri”, iar pe de altă parte, faptului că oamenii satelor respectau, deopotrivă, tradiţiile ancestrale, practicile ciclurilor hristic, marianic, al Sfinţilor Apostoli şi Mucenici, precum şi pe cele ale divinităţilor feminine ale săptămânii: „Sfânta Miercuri”, „Sfânta Vineri” şi „Sfânta Duminică”, dimpreună cu tot cortegiul de semnificaţii, credinţe, practici şi interdicţii care întăreau protecţia divinităţii respective. În viziunea unor cercetători – Victor Kernbach, de pildă, „Sfânta Vineri” ar proveni din cultul zeiţei romane Venus, răspândit în Dacia romană, trecut cu modificări semnificative de influenţă slavă în „creştinismul folcloric” şi rămânând, prin execelenţă, „o divinitate justiţiară”.
O semnificaţie cu totul aparte au căpătat cele două „Vineri Mari” ale anului, „Vinerea din Săptămâna Patimilor” şi „Vinerea Mare de Toamnă”, „zile însemnate, sărbătorite prin post, pocăinţă şi rugăciune”, care „semnificau o simetrie astronomică şi cultică, cu mare semnificaţie în ciclul spiralic al anului şi al obiceiurilor care se derulau între echinocţii şi solstiţii. Sărbătorită de tradiţiile precreştine în luna octombrie, „pe lună plină”, „Vinerea Mare de Toamnă” se celebrează în miez de toamnă, când desfrunzirea arborilor şi „încărunţirea” câmpurilor, de brumele timpurii, anunţau „îmbătrânirea timpului” şi încheierea ciclului calendaristic”, spune dr. Maria Bocşe, specialist în etnologie.
Sfânta Vineri, cea mai bătrână dintre surori
La români, ziua „Sfintei Vineri de Toamnă”, sau Cuvioasei Parascheva, este şi praznic al morţilor pomeniţi din neam în neam, motiv pentru care se împart ofrande (lipii din grâu nou, vin sau must nou etc.) pentru cei plecaţi în „Lumea Neîntoarcerii”. Praznicul impune şi interdicţii: munca la câmp, chinuirea bobului de grâu, care are chipul lui Hristos, meliţarea cânepei, toarcerea ei cu fusul, spălatul rufelor, facerea focului în cuptor, coacerea pâinii, consumarea pepenelui roşu sau a poamelor negre, a porumbelor. În practicile pastorale, sărbătoarea Sfântei Parascheva are şi conotaţii premonitive, stabilindu-se felul în care va fi iarna, funcţie de cum dorm oile în stână: adunate una lângă alta, semn de iarnă grea, iar răsleţite, semn de iarnă blândă.În mitologia românească, „Sfânta Vineri” poartă diferite chipuri. Când este prezentată ca divinitate intransigentă, justiţiară, este imaginată în chip de văduvă foarte bătrână, uscăţivă, rea, aducătoare de năpastă, iar când devine ocrotitoare, poartă chipul unei bătrâne veghetoare la sănătatea oamenilor şi la fertilitatea câmpurilor. Ea însăşi ar poseda la curţile ei o căţea de pază cu trup de fier şi dinţi de oţel, numită adesea Leica-Boldeica. Ca personificare a zilei, „Sfânta Vineri” este cea mai bătrână sfântă dintre surorile ei, care protejează femeile căsătorite şi pe care le ajută la naştere, care căsătoreşte fetele şi poartă de grijă animalelor sălbatice. Ea ar umbla îmbrăcată în alb sau, negru şi ar locui în munţi, aşa cum se crede, în Argeş sau Suceava, în păduri, cum spun buzoienii, nemţenii sau tecucenii, în pustiu, cum se crede în unele zone din Neamţ sau Iaşi, în ostroavele mării, în cer, în lumea cealaltă etc. În calitate de personaj oniric, apare în visele femeilor şi ale bărbaţilor pentru a le comunica reţete de medicină populară sau pentru a-i înghionti cu toiagul, mai ales pe femeile care cos în această zi, pentru că ” ţi se coc degetele şi-ţi cad unghiile”, ori pe cei ce mănâncă de dulce sau pentru a-i stropi cu apă vie dintr-o cupă ţinută în mâna dreaptă pe cei care o respectă pentru a fi fericiţi.Semnificativă în acest sens este următoarea poveste populară referitoare la un om care mâncase de dulce către vineri: „Aşa, unuia care greşise şi mâncase către vineri, peste noapte, în vis, i s-a arătat o femeie care venea spre el ţinând în mâini o bucată enormă de slănină. Ajungând lângă el, l-a izbit cu slănina peste ochi, strigându-i cu necaz: „Na, satură-te de carne!”. Păţitul s-a deşteptat, tremurând şi durându-l ochii şi capul”.
„Dăruitoarea” celor în necaz
Sfânta Parascheva are o notorietate extraordinară nu numai la români, ci şi în întreaga zonă balcanică unde este preţuită în legende şi tradiţii referitoare la minunile săvârşite de moaştele sale. Astfel, se spune că în oraşul Tram din nord-vestul Bulgariei există o peşteră în care ar fi locuit „Sfânta Petka” – numele slavon al Paraschevei -, iar la intrare s-ar mai vedea încă pâinea care a împietrit la momentul trecerii ei la Domnul. Prima lucrare hagiografică despre viaţa sfintei a scris-o Patriarhul Eftimi, în Bulgaria secolului al XIV-lea, iar la noi, una dintre cele mai vechi scrieri despre viaţa Sfintei Parascheva (un amalgam de date şi informaţii din vieţile celorlalte două sfinte Parascheve, cea de la Roma şi cea din Ikoni, a fost scris de „Popa Grigore din Mahaci”, cum îşi spunea, în secolul al XVI-lea.Cuvioasa Parascheva din Epivat este celebrată cu mare evlavie în ţara noastră, fiind considerată ocrotitoarea Moldovei, adorată şi implorată ca „Dăruitoarea” celor în necaz.
Rugăciuni închinate Sfintei Vineri
În Transilvania noastră străbună, evlavia populară a creat rugăciuni închinate Sfintei Vineri, care se contopesc adesea cu cele adresate Maicii Domnului. Iată o asemenea rugăciune culeasă de etnologul Marius Dan Drăgoi din satele de la poalele Munţilor Ţibleşului, mai precis din satul Agrieş, zona Năsăud:
„Vineri,Vinerea
Doamna ţinerea
Inima mă-nfruntea
Nime-n lume n-auzea.
O avut Lazăr două fete.
Pe una, o chema Maria Magdalena,
Pe una dalba Rusalina
S-o dus în câmpul Rusalimului
Să culeagă nouă floricele
N-o aflat.
O aflat o dălbioară,
Dălbioara s-o făcut stupioară,
Stupioara s-o aprins
Maica Sfântă aşa o zis:
Că cine a zice rugăciunile Sfintei Vineri dimineaţa de patru ori
Joi seara de trei ori
Vineri dimineaţa de patru ori
L-a scoate din măguri, din păcuri,
din broaşte ca vacile
din viermii cei bestinşi
Din viermii cei neadormiţi. Amin.”
