Imi amintesc cu mare precizie, pana la detaliu; vad si acum gamela de aluminiu zgariata, lovita, roasa de folosinta, supusa unor lovituri intamplatoare din pricina aglomeratiei intempensive, pe cand stateam la coada pentru un blid de zeama chioara: era verzuie, mazarea batrana, cateva boabe pe fund si nicio picatura de untdelemn. Si, mai intotdeauna, cativa viermi bine fierti pluteau deasupra, pe care ii pescuiam cu o lingura tot de aluminiu. Ne faceam ca nu ne pasa. Mancam zeama; primeam si o bucata de paine neagra, cel mai adesea mucegaita, acra, aspra, veche; o prajeam ca sa nu simtim mirosul de mucegai. Asta se petrecea imediat dupa razboi, in vremuri de seceta cumplita, la o cantina a saracilor aflata pe undeva prin spatele pietei centrale de la Bacau, intr-un imobil aproape darapanat, in rand cu altele, foste sedii ale unor unitati militare dezafectate. Mergeam acolo nu numai sa intindem mana dupa pomana; ca sa capatam strachina cu zeama, odata pe saptamana faceam de serviciu la bucatarie noi insine, de dimineata pana seara ajutand la prepararea mancarii, aproape mereu aceeasi: o ciorba de mazare invadata de gargarite si un colt de paine. Simt si astazi cand imi aduc aminte gustul mucegaiului in gura. Erau timpuri grele dupa razboi; purtam niste haine ponosite facute din efecte militare, vopsite cu frunze de nuc; purtam ceea ce ramanea mic fratelui meu mai mare, iar cerneala ne-o preparam singuri din varfuri de creion chimic, disparut astazi; in picioare, papuci de carpa facuti „de comanda”, pe undeva prin mahala. Nici manuale nu aveam, invatam de pe maculatoare, le purtam sul in buzunar; hartia lor de culoarea nisipului, o biata celuloza grosolana, abia vedeam scrisul.
Pe atunci se vorbea despre foamete, o foamete generalizata si obsesia fiecaruia dintre noi era mancarea; multi plecau in Oltenia, se auzea ca pe-acolo ar mai fi ceva grau, oamenii calatoreau buluc prin trenuri de marfa si daca nu incapeau in vagoane se catarau pe ele, deasupra lor, mergeau in picioare; si aceasta imagine mi-a ramas pe retina, si in minte, ca un cosmar; unii nu s-au mai intors, retezati de cablurile care traversau liniile ferate.
De-atunci au trecut mai bine de cincizeci de ani; fireste, vremurile s-au schimbat iar foametea s-a stins, nu de tot insa, caci in ultimii ani de comunism romanii au fost supusi din nou unei drastice austeritati alimentare; unii au numit-o chiar infometare. Cand un om nu are ce manca intr-o tara binecuvantata ca Romania, sentimentul vinovatiei trebuie sa apese asupra tuturor si, mai ales, asupra guvernantilor: ei sunt adevaratii responsabili cand un popor indura umilinta foamei. Caci foamea dezumanizeaza; a manca este cea dintai trebuinta a oricaror fiinte vii.
In 89 romanii n-ar mai fi crezut ca repetarea istoriei e posibila, unii au platit cu viata pentru ca foametea sa fie abolita din viata lor, insa capitalismul autohton „procesat” de actuala guvernare doar in favoarea ei insesi, corupta, descalificanta, abuziva si egoista a readus foametea la ordinea zilei. O tara, membra a Uniunii Europene, Romania a devenit o imensa Cantina a Saracilor cu interminabile cozi pentru acelasi blid de fiertura; loc blestemat in care „defavorizatii soartei”, adica victimile colaterale ale imbogatirii catorva videni si elene traiesc din mila publica. Niciun spectacol social nu e mai acuzator pentru un guvern ca acesta: cozi interminabile de batrani neputinciosi fizic, bolnavi si disperati imbrancindu-se, calcandu-se in picioare ca sa apuce o punga cu faina, o paine, o ciozvarta aruncata dispretuitor de la masa belferilor; de parca ar fi vorba de foametea postbelica, justificata atunci si condamnabila acum, cand guvernantii, nesimtitii, orbi si surzi numesc varsta a treia „povara” bugetara. Careia, cum se exprima un politician de la putere ar trebui sa i se ofere „sapunul si franghia” pentru spanzuratoare.
Romania, ca o cantina a saracilor.
„Sa traiti bine!” Niciodata sa nu uitati aceasta umilinta!
Ovidiu GENARU
Stimati cetateni, guvernantii si politicienii dupa 1990 au preluat puterea si a distrus agricultura, fabricile, uzinele care spunea ca sunt un morman de fiare vechi. Acum pe noi cei de varsta a treia care suntem pensionarii din Romania si ne acuza ca noi am distrus economia. Noi am construit si am creiat locuri de munca cu bani de la FMI.Si au avut ce vinde, unde sunt banii ? pana la urma nu conteaza ce regim guvernamental ca era comunist, dar noi am muncit cinstit si guvernantii actuali ne-a otravit din punct de vedere moral. Acestia care au venit la putere au fost pregatiti de puterile straine pentru a distruge economia tarii romanesti. Sunt de acord cu o privatizare reala nu virtuala. Ce au facut cei de la putere cu banii imprumutati de la FMI ca nu se vede nimic construit, macar o fabrica sau agricultura sa o puna in functiune sa produca materia prima alimentara necesarului intern de alimente pentru consum si stimularea proprietarilor de terenuri agricole, ceia ce nu a facut. in cei 20 de ani. Ceau sescu a fost condamnat si executat pentru subminarea economiei, dar conducatorii actuali ce merita oare? ca a distrus agricultura, fabricile si uzinele si nu mai sunt locuri de munca. Se asteapta de la privati sa creeze locuri de munca, dar vor trece 200 de ani sa refaca economia romaneasca ei fac ce pot ca bani nu are sa faca o fabrica. Se vede ca orice oranduire de partide fost comunist sau cele actuale, vine la putere ne creiaza probleme sociale si se duc cu rapoarte la puterile mari ca au realizat distrugerea economiei si trebuie sa infometeze populatia tarii pentru a deveni un popor nomad nu stabil in prorpia tara unde ne-am nascut. La noi nu sa dorit si nici nu se doreste o dezvoltare economica si sociala a a tarii. cu toate ca avem resurse naturale ale solului si a subsolului. cu stima.
Domnilor, sunt profund dezamagit. Am sperat cu toata fiinta mea ca noii conducatori vor putea sa ne redea demnitatea si prosperitatea pe care o meritam dupa 20 de ani de umilinta sub pedeserism. Basescu se pare ca nu poate mai mult. cei ce-l inconjoara sunt probabil lacomi si flamanzi. Dumnezeu le va plati asta mai devreme sau mai tarziu. Peste situatia asta dezastruoasa care s-a creat intr-o tara frumos faurita de comunisti, tara in care niciodata n-am crezut ca e loc de foame si haos, tara in care n-am crezut niciodata ca voi intalni analfabeti (Doamne!)… e tare greu de trecut. E prea mare cosmarul asta. E insuportabil. Nu ma mai mir ca fug tinerii in strainatate. Probabil ca nici eu n-as mai fi stat in tara, daca as fi fost ma tanar cu cativa ani. Si toate astea, toata suferinta asta se datoreaza numai nefericitei prezente a unor comunisti postrevolutionari. Toate astea numai datorita nefericitei prezente a unora ca Iliescu, Roman, Constantinescu, Nastase, Tariceanu, Boc, Basescu, unii pupincuristi care stau pe miliarde multe si care au trecut de la un partid la altul cu nerusinare fara sa le pese de cetatenii care se duc sa-i voteze ca fraierii. Ce se va intampla cu noi? Incotro s-o apucam? Mass media lui Mos Craciun nu foloseste nimanui. Ei sunt doar niste raspandaci si niste formatori de opinie (functie de cine-i plateste mai bine, probabil!). Cine mai e cu noi? Noi ai cui suntem? Cine ne reprezinta pe noi? Meritam sa avem asa conducatoeri! Pe tori i-am meritat. Vai de mama noastra! Niste derbedei s-a-ntamplat sa fluture steaguri la propriu si la figurat de 20 de ani. Unii dintre ei ne dau lectii de istorie si acum. Vai de istoria noastra! Ce facem cu copiii nostri? Ii sacrificam si pe ei? Si ei vor fi tot generatie de sacrificiu? Noi cand iesim sa spunem ce avem pe suflet? Iar daca vom iesi, ne va auzi cineva? contam pentru cineva sau ramanem tot carne de tun? Momeala…