CExN al PSD a aprobat modificările la Statut: 18 vicepreşedinţi şi alegeri preliminare

Comitetul Executiv Naţional (CExN) al PSD a aprobat, vineri seară, principalele modificări care vor fi aduse la Statutul partidului, agreând alegerea preşedintelui prin votul tuturor membrilor.

Principalele propuneri de modificare a Statutului au fost aprobate de CExN, acestea urmând să fie supuse votului Congresului PSD de sâmbătă.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, la finalul şedinţei CExN, că liderii de organizaţii judeţene au agreat propunerea ca preşedintele partidului să fie ales prin votul tuturor membrilor PSD, urmând ca această modalitate să fie aplicată la alegerile de la următorul congres ordinar, din 2014.

O modalitate similară se va aplica şi în ceea ce priveşte desemnarea candidatului PSD la alegerile prezidenţiale, la acest tip de scrutin urmând să participe şi simpatizanţii partidului.

Secretariatul general al partidului va trebui să întocmească normele după care vor fi organizate aceste alegeri preliminare.

Preşedinţii de filiale PSD au mai căzut de acord asupra formulei de alegere a vicepreşedinţilor, care, de asemenea, se va aplica la următorul congres ordinar.

Ei au decis majorarea numărului de vicepreşedinţi care vor fi aleşi la următoarele alegeri interne (peste trei ani şi jumătate, dacă acestea vor fi ordinare).

Pe lângă opt vicepreşedinţi aleşi ca reprezentanţi ai regiunilor de dezvoltare, alţi şapte vor fi aleşi, fără domenii, în ordinea voturilor obţinute în congres.

Lor li se vor adăuga alţi trei vicepreşedinţi nealeşi de congres, aceştia fiind preşedinţii primelor trei organizaţii judeţene cu rezultatele cele mai bune obţinute la alegerile locale şi/sau parlamentare desfăşurate până la momentul congresului respectiv.

O altă modificare la Statut ageată de CExN a fost cea propusă de Ponta, de organizare în fiecare toamnă a unui Consiliu Naţional sub forma unei Conferinţe Anuale în care conducerea centrală să prezinte rapoarte de activitate.

Conducerea centrală, preşedintele, secretarul general şi vicepreşedinţii vor prezenta rapoarte de activitate anuală, Conferinţa apreciind sau nu prin vot dacă activitatea a fost satisfăcătoare.

De asemenea, la Conferinţa Anuală preşedintele poate cere un vot de încredere, lipsa acestuia ducând la demiterea întregii echipe de conducere care formează Biroul Permanent Naţional şi organizarea, în scurt timp, a unui congres extraordinar pentru alegeri interne.

O altă propunere aprobată de liderii PSD este cea prin care se consfinţeşte de drept o stare de fapt, preşedintele Consiliului Naţional, al organizaţiei de Femei, de Tineret şi de Seniori urmând să fie membri cu drept de vot în Biroul Permanent Naţional.

Ponta a precizat că o altă modificare la Statut este simplificarea procedurii de admitere a noilor membri.

Propunerile de modificare a Statutului vor fi supuse votului Congresului PSD de sâmbătă.

Sursa MEDIAFAX.RO

Adauga un comentariu

*