OPINII – Zig – zag amarui

George Bush – presedintele S.U.A, a parasit temporar Casa Alba pentru o vizita in tara talibanilor, unde intr-o criza de imaginatie a declarat ca il va aresta de urgenta pe Ossama Bin Laden cu intreg staful sau. Unchiul Sam nu a precizat daca il va aresta personal, in calitatea sa de jandarm mondial si daca va accepta premiul care s-a produs pe capul inamicului numarul unu, fost prieten in razboiul din Afganistan in luptele cu celovecii rusi.

Tara se sufoca de saracie si mafie iar imbogatitii lui peste oparit s-au indulcit la baluri costisitoare. Si ca tacamul sa fie complet, invitat special a fost actorul Peter O’Toole. Nefiind platit, omul nu a venit. Nici orchestra Operei Romane nu a marsat din aceasta cauza. Ne bucura semiesecul destrabalarii.

In timp ce americanii si europenii fac spume impotriva Iranului, care vrea s-o dea pe uraniu imbogatit, Tatucul Tar le ofera cutia cuu chibrituri iranienilor. Se asteapta un joc nuclear de grup.

Intre dojana marinelului de la Cotroceni si rechinii economiei romanesti, judecatorii au intrat in deruta. Tot mai multi incearca abtinerea de la judecarea „pestilor mari” vizati de Occident.

Scumpii nostri alesi in Staful Tarii au platit cat s-a cerut pentru a prinde locuri eligibile pe listele partidelor si vor sa recupereze varsamintele din 2004, creand un Statut pe masura unei „tari prospere” si a unor obrazuri groase.

Conationalii maghiari se pregatesc pentru campania de primavara in ale autonomiei culturale, cu accente teritoriale covasnene si harghitene, avand sprijin tacit la Bucale, pe motive „sa nu caza guvernul”.

Vadimul P.R.M-ului pierde teren in fata „filozofului de strunga” – Jiji Becali, turtindu-si reciproc palariile politice. Cei doi isi arunca invective privind starea de sanatate. Vorba lui Napoleon Bonaparte – amandoi au dreptate. Grav este ca nici tarii nu ii este mai bine.

Mai deunazi, presa locala il critica pe prefectul de Bacau ca nu dispune de suficiente barci in dotarea Prefecturii. Este si normal, Gabi nu este urmas al plutasilor de pe Bistrita, venind hat, hat de la Novaci. Omul este mai obisnuit cu Pestera Muierii, unde nu e musai nevoie de barci.

Mare ingramadeala a partidelor romanesti spre aripa europeana a popularilor. Don „gheneral” Voiculescu se da conservator. I-o mai fi ramas ceva de conservat de la Ceausescu?

Dupa ce au facut-o de oaie privind scurgerea de informatii militare secrete, ministrul de rezbel ne informeaza pe sticla ca si-a facut pe deplin datoria, sanctionand si trei generali. Ne mai atrage atentia ca nu isi da demisia si asteapta felicitari. Nu specifica de unde sa vina ovatiile. Probabil de la parchetarii care se iau de ziaristii ce au vazut documentele in cauza.

Bombonelul doamnei Dana Nastase s-a deschis la presa, aratand „boborului” ce a refuzat D.N.A – ului. Criticii de arta ce s-au zgait pe sticla spun ca mai marele odaii Parlamentului este eclectic in alegerea operelor de arta. Noi am vazut ca-i putred … de bogat. Amarastenii au pareri diferite, dupa simpatiile politice.

Mare zazanie in coalitia D.A. Democratii nu se lasa, iar liberalii nu pot. Basescu e pe catarg si nu observa hula politica de pe punte. Barcazul e in deriva si s-ar putea sa ia ceva apa, pentru ca premierul de la timona prinde oarece curaj si il infrunta pe capitanul de cursa damboviteana.

Se mareste numarul comentatorilor la Radio si TV, care incep sa vada si partile naspa ale integrarii Romaniei in U.E. Cam tarziu. Cei care inteleg fenomenul vad partea plina a paharului. Se pare ca partea goala ii revine talpii tarii – saracimea oraselor si satelor, care inglobeaza si intelectualitatea, dar si functionarimea din provincie.

Ioan DROBETAN

Adauga un comentariu

*