În zori s-a făcut liniște. De undeva, din înaltul cerului, un porumbel alb a coborât lin și, cu un fâlfâit de aripi, și-a oprit zborul.
A poposit şi-a rotit capul în stânga și-n drepta, apoi s-a cuibărit. De parcă ar fi așteptat ceva. Pe cineva. A rămas acolo ore în șir. Abia către prânz s-a desprins, nesigur, de lângă fereastra lui Adrian Păunescu și-a dispărut. În jurul orei 16.00, când trupul neînsuflețit al poetului era luat de la morga spitalului, un porumbel alb a trecut în zbor pe deasupra sicriului. Din clipa în care s-a răspândit vestea că poetul a trecut în neființă, casa lui Adrian Păunescu de pe strada Dionisie Lupu din București s-a transformat în loc de pelerinaj. Dar primul care a poposit pe balconul de la dormitorul maestrului a fost un porumbel alb, venit parcă să-și ia rămas-bun. Și-apoi, zeci de prieteni vechi sau noi, de oameni cunoscuți sau necunoscuți au trecut să-și ia adio și să-i ureze maestrului un somn liniștit. Lacrimi, flori și lumânări. Amintiri.O femeie între două vârste, vizibil marcată de moartea poetului, i-a adus un omagiu. Un bărbat a sărutat o frunză de nuc și-a aruncat-o peste gard. Iar alții n-au făcut decât să plângă. Să tacă și să plângă. În fața morții, întotdeauna e liniște. Iar porumbelul alb simbolizează pacea.
