Deschid televizorul, e noapte, sa fie dupa miezul ei, ma las in voia telecomenzii, sa aleaga intamplarea; sunt neutru, nu vreau ceva anume, bajbai fara niciun scop. Vad sange, pumnale, violuri, impuscaturi, masini incendiate, vrajitorii, oameni legati de scaune supusi torturilor, scenarii catastrofice, atentate asupra Presedintilor Statelor Unite, fireste dejucate in ultima clipa de tintasii de elita ai Serviciilor Speciale s.a.m.d. Trec peste aceste toxine nocturne provocatoare de cosmaruri; iti vine sa te scoli, sa controlezi daca ai incuiat bine usa de la intrare. Va trebui ca intr-un viitor apropiat sa-ti instalezi un sistem electronic de securitate, cu o camera de luat vederi, te gandesti la asta din ce in ce mai serios, viata a devenit tot mai nesigura, cumplit de nesigura. Violenta reala a strazii este amplificata pana la paroxism de spectacolul zilnic oferit cu marinimie de cele peste 100 de canale tv la care te-ai abonat ca sa vezi lumea; platesti ca sa-ti bagi in casa frica, oroarea, greata, spaima. Rareori ti se ofera si altceva decat acest mestesug de tampenie, cum l-ar numi Ion Creanga. Otrava vine prin cablu, nu mai ai nicio scapare; e aproape imposibil ca mesajele subliminale transmise cu perseverenta diabolica, sa nu lase in tine un zat, sa nu-ti modeleze psihicul: omul ar fi o fiara, un raufacator, un egoist feroce, un insetate de sange, un duplicitar care pune mereu ceva la cale impotriva celorlalti semeni; solidaritatea devine un concept caduc ca si restul valorilor umane consacrate istoric; nu mai poti conta pe nimeni. Adica: asocierea este imposibila, oricum vei fi tradat de cel mai bun prieten. Va trebui, in noua lume, sa traim izolati, stapaniti de neincredere si suspiciune, baricadati obsesiv in noi insine, scufundati in mutenie. Scopul, pentru ca nimic nu este intamplator, ceea ce primim prin cablu, contine un mesaj bine dirijat, ar fi manipularea creierelor pana se obtine efectul dorit de atomizare sociala, si in final disolutia statului; pana la punctul in care demanteland solidaritatea dintre indivizi se obtine un melanj de nevrotici a-sociali pentru care apartenenta coeziva la un popor, la o natiune nu mai are niciun sens. Izolati de semeni, vulnerabilitatea noastra sporeste, iar capacitatea de a reactiona protestatar in grup e anulata; individul suspicios raspunde prompt la orice tip de manipulare si inghite pe nemestecate zvonuri si predictii catastrofice despre tot ce este legat de destinul lui imprevizibil. Astfel de indivizi cu creiere spalate comenteaza deja fara vreun simt critic elucubratiile lansate pe un ton „stiintific” de unele canale tv referitoare la sfarsitul lumii; ni se livreaza continuu o serie de evenimente amenintatoare – epidemii, atentate, gauri negre, ierni polare, cutremure, foamete – cu scopul de a ne deturna atentia de la jaful operat de cei care au declansat criza si ne-au indatorat tara pana la sclavie.
Eugen Ionescu, dramaturgul, e mai actual ca oricand cu „Rinocerii” sai. Fiecare ideologie isi construieste propriul ei tip de „rinocer”, folosind un sofisticat arsenal de mijloace de persuadare a individului. Citeam pe undeva ca dupa infiintare, CIA si-a propus sa cumpere, prin interpusi, ziare de mare tiraj, edituri, televiziuni, internet, industrie cinematografica pentru ca operatiunea de spalare a creierelor sa devina planetara. Cu siguranta ca a reusit. Forta de a modela gandurile si opiniile oamenilor in sensurile dorite de stapanii lumii este covarsitoare. Istoria, reperele morale, spiritualitatea nationala, cultura cu modelele ei incontestabile sunt „tratate” pe un ton derizoriu, bascalios, spre satisfactia celor multi si neinstruiti. In acelasi timp se iventeaza cu obstinatie noi modele demne de urmat, superficiale in esenta lor, adevarate capcane pentru creduli. Ti se inoculeaza insistent ca trebuie sa fii „modern”, si asta inseamna sa consumi, sa crezi in zodii si vrajitorii, sa fii internaut si sa te lasi, fara vreun control, prada simturilor, sa te masturbezi in public daca se poate si, fireste, sa faci sex dezinhibat de dimineata pana seara.
Dar despre libertatea sexuala, data viitoare.
Ovidiu GENARU