Imediat ce X este numit intr-un post important si chiar inainte de a constata cat de performant se va dovedi acolo, fara a avea putintica rabdare, precipitat si ocult incepe campania de demolare, lucrarea carcotasilor, cabala mediocrilor.
Ca demolator, romanul e un as, un artist al sforariilor tentaculare, al insinuarilor si aluziilor, si in acest sens popularul nostru Presedinte este un recunoscut maestru. Valahul barfeste din principiu asa cum respira, si respira mereu impotriva cuiva, cum sarcastic observa conu Iancu, supus el insusi atacurilor perverse ale contemporanilor.
Fascinat de biografii „romantate”, patimas si, vezi, Doamne, animat numai de bune intentii, carcotasul inventeaza nod in papura tuturor celor care prin forta destinului i-au luat-o inainte sau ii sunt antipatici, sau pentru a plati o polita mai veche; o face din invidie, din rautate, din razbunare („Patriciule, iti mai dau doua luni de liniste”), dintr-un complex nemarturisit de inferioritate.
Chiar daca prestatia lui X este excelenta nu conteaza; pentru manipulator decisiv e trecutul personajului, acolo vor fi existand cu siguranta niscaiva hibe, acolo sapa, in lumea fantomelor, in ceea ce s-a consumat deja si nu mai poate fi probat; valahul scaneaza umbrele pana-n stramosi, adanc, unde se „fabrica” defectele.
Jocul imprevizibil al sanselor in care fatalmente suntem prinsi cu totii este, pentru carcotas, inadmisibil; de ce unii reusesc si el nu? Asta il chinuie cumplit, ii da cosmaruri, iar mijloacele lui de actiune sunt perfide, fariseice: „Auzi, draga, stiai ca X are un copil din flori?” „X are o amanta secreta”, „X a lovit pe cineva cu masina si a fugit de la locul accidentului, tot orasul vorbeste”, „X a furat ca-n codru”… Aluzii impersonale, toxice aruncate intr-un mediu avid de cancanuri, ca si sintagma „grupurile de interese” invocata de Presedinte, afirmatie care genereaza o stare de suspiciune paroxistica.
Rasnita intoxicarilor valahe (vezi scurgerile de informatii militare din presa) se manifesta la toate nivelurile societatii. freud numeste acest comportament „transfer subliminal de defecte”; adica, am vrea ca si ceilalti sa fie atinsi de nereusitele noastre; succesele altora ne deprima.
John Cabell, un analist englez al fenomenului constata ca amplificarea calomniei, a loviturilor imparabile si a suspiciunii se dezvoilta intr-un corp social involuat, frustrat, macinat de disparitati flagrante unde celui ce reuseste i se creaza o imagine negativa… „Ala? Am fost colegi de liceu… un puturos… eu ii suflam… ii fatau soarecii in izmene…”, „E un fost turnator la secu…”
Sa fie contestarea un sindrom doar al tranzitiei? Ma indoiesc.
Cu cat circulatia acestui tip de manifestari fariseice se dilata in cercuri tot mai largi, in media, de pilda, intoxicatia cu insinuari devine endemica si absoarbe cantitati importante din energia unei natiuni, afirma Borton Smith, analist politic.
Masele au ce „rontai” zilnic, un fel de guma psihologica de mestecat deviatoare de comportamente si perceptii: multimea rumega evenimentele fabricate de manipulatorii de opinie iar problemele lor reale se retarg intr-un plan secund: saracia endemica, mita la toate nivelele, coruptia functionarului public, abuzurile justitiei, polarizarea excesiva a averilor, precaritatea programelor de asistenta sociala, somajul, taxele si impozitele, etc…
Asistam in acest sens la un spectacol mediatic hilar si manipulator abatut in valuri succesive asupra bietilor consumatori de iluzii care suntem. Zilnic se lanseaza cate o bomba media, de parca Presedintele n-ar fi el insusi invinuit in Dosarul Flotei disparute, parca, in Triunghiul Bermudelor…
Ovidiu GENARU
