Facultatea de Litere a Universitatii „Vasile Alecsandri” Bacau a realizat miercuri dupa-amiaza, in sala de conferinte a Bibliotecii Universitatii, in colaborare cu Societatea Cultural – Stiintifica „Vasile Alecsandri”, o manifestare omagiala, consacrata sarbatoririi a 100 de ani de la nasterea unui fost mare Om, Pedagog si Profesor Ioan Grigoriu, „profesorul perfect de limba si literatura franceza, pedagogul desavarsit si omul care nu s-a suparat niciodata”, cum l-a caracterizat succint, la inceputul manifestarii, conf.univ.dr. Ioan Danila, initatorul si sufletul acestei manifestari de suflet. Format la celebra Universitate Sorbona, unde si-a luat doua licente, in Istorie si in Filologie, profesorul Ioan Grigoriu s-a facut remarcat prin solida sa eruditie, dar si prin activitatea didactica, prin activitatea publicistica si de traducator. Despre ilustrul profesor bacauan au vorbit cei doi copii ai sai, universitara Monica Maria Grigoriu – Smadu si cunoscutul medic cardiolog Radu Grigoriu, universitarii Constantin Calin, Lucian Popa, Elena Bonta, Ioan Mitrea, Vasile Spiridon, Ecaterina Cretu, Ana Grama, Elena Circiu – fosta eleva si apoi colega de cancelarie, poetul Victor Mitocaru – fost student, alti fosti studenti ai Profesorului Ioan Grigoriu. Un moment aparte l-a constituit ascultarea vocii celui de-al treilea copil al profesorului aniversat, cunoscutul om de radio Paul Grigoriu, care n-a reusit sa ajunga la evenimentul aniversar dar si-a trimis mesajul inregistrat, prin intermediul lui Florin Filioreanu, reporter la Radio Romania Actualitati. Vom reveni.
Cum nu specificaţi şi „în curând”, ori alte variante de sintagme de speranţă dătătoare, sper să nu fie pe la centenariile celor mai tineri dintre invitaţi, veniţi, pe acolo rătăciţi… Cu un amendament: cei întârziaţi, rătăciţii – Prima Nota! -n-au prea avut loc. Care nu s-au retras (uşuraţi sau bombănind), s-au înghesuit cu smerenie de hamsii la pungă, da’nu le-a părut rău. Chiar, deloc, de lipsă de loc!
Ce mi-a plăcut mie…, aproape tot.
Inclusiv, spiritul de solidaritate familială, familiar-colegială (de catedră, de catedre, de pană şi de condei) pe care Evocatul l-a împărtăşit generos, cu acelaşi veşnic sourire bonhomme à la Joujou, cu Iniţiatorul cel sufletist al întrunirii. E vorba despre frumosul la suflet şi la acte, modestul şi generosul şi cumintele apostol universitar Ioan Dănilă.
Ce nu mi-a plăcut…,
n-are rost şi nu aceasta e calea arătătorului cătră obraze. Ar fi o alta, dar încă (mă) cujet de s-o abordez au ba… Însă, dacă tot m-am vârât ca musca-n caimacul istui articol puţin zis depeşat, mai rectu-i telegramat, astă neplăcenie tot v-o spui… De ce aveţi mai mult loc de voroavă despre cine nu (se) merită, dlor Observatori. Vă bănui cu atestate de jurnalişti, licenţe, diplome şi doctorate şi post-preparaţii, cât mai străine de ţară. De acolo să fi învăţat a scrie fără nerv şi har, de parcă aţi redacta pv-ale şi note informative, ca pentru o nouă arhivă de mâncat o pâine la CNSAS?… Unde vă e simţirea, talentul, nervul, picanteria, harul de-a scrie?… Oare, să nu fi auzit d-voastre de un Brunea-Fox, un Geo Bogza, de Topîrceanu, de Eminescu şi duelgii săi şi ai celorlalţi, publicistici… Ori, nu vi se permite să vă manifestaţi plenar?… Schimbaţi, atunci, patronul şi lăsaţi-l, numai pe el cu politicalicorrectul său cu tot…. Redeveniţi ce le-ar fi plăcut şi Magiştrilor noştri să (vă) citească!
Aştept ecouri…, chiar şi vituperate.
Însă, aştept şi cum veţi reveni. Poate vă reveniţi, deie Domnul să deie!
Baftalo, bre franţă, de la jE, piranda me et pouradeii şcoliţi pe macadamele notredamelor şi galeriile meteoarelor tale…
Re-hîntorşi cu hanasâna de sarcofakele vost’pe l’ale nostra coviltire umbrite de palatele hindice ridicate pe filotimia euroică a nărodului de fraieri (nu numai frânci, dreptu-i şi-aiasta!) , graţie ţie apportăm. Bre, franţă, i-am dat gata pe românachii jbanighii pe noi că nu le dăm voie să hie rromulachi… Le adresăm mâna cu silvupe!, de acuma…, cu attestation de învăţaţion şparleşte et traduceşte pe frâneşte-n ambele şi câte mai vrai mata limbi… Tătul, politicalimişto!
Uite, c-aşa m-au angajit iştia de la observătoru ginitor, expertor-consulatator et traducator de frâncă.
Ia-n, regardeşte cum te tradeceşte moi, bre franţo!… Şi te cruceşte.
Îmi permit să revin, cu o precizare: cel de al doilea hâm!-Comment l-am postat pe/sub traducţiunea anapoda-frâncă a traductorelui electronic. Cu un straşnic sfat : decât aşa trădindă traducere hodorogindă, de râsul şi-a’curcilor, mai bine-i de aruncaţi la coş, suprimaţi traductorele, că nu-i un program inteligent. E o abrambureală, o traducăreală. Căutaţi şi răsplătiţi Oameni cuminţi la minte!…
(Ali)Star şi Juju s-ar contorsiona într-atâta de râs…, cetindu-l, mai abitir decât de gugmăniile noastre: a miilor de elevi şi studenţi care neatent-simţitoriu au sorbit din al lor savoir…
Apoi, după ce vor fi terminat cu porţia lor de homerid-gargantuicesc hohot, s-ar fi recules cuminţiţi, cu lacrima râsului încă picurândă-n pocalelele cu licori din poame submerse, la o masă-n Patrat. Între două incote-a râs şi-un tandru gâl-gâl, s-ar privi dulce-trist în ochi, cu un altfel de lacrimă-n colţ, de data aiasta amară… Parcă-i şi vezi, nerostindu-şi : „Vai şi-amar, de sărmana de ţară!… Ce am năzuit şi cu cine ne-am prico-…, nuuu…, proco-…, ba nuuu…, ne-am prosto-…-psit !!!…”
Aferim, Iubiţi Belferi !
Şi înveşnicească-vi-se Numele cu Pomenirea, nu doar în aducerile-aminte ale celor care – Norociţii de noi – v-am cunoscut; pe cât, cu dragoste sporitoare, în Legendele pentru viitorime, despre Domniile-Voastre… Pentru cum aţi ştiut plămădi – mai abitir : sub două calamitare politici şi en’şpe guvernări ! – Învăţământ de mai toate gradele, ia!, acolo, ca de folos a ne fi…, cu roadele darnice-ale minţilor voastre, bătucite de câtă ştiinţă de carte şi de viaţă putu să vă-ncapă!
Beat (uni&bisilabic) de recunoştinţă, al Domniilor-Voastre serv: Neculai, fost Nicolas, ajuns moş Culai sau bădie… au… nu mai ştiu ce-s.