Deputatul bacauan Tudor Chiuariu, fost ministru al Justitiei, a fost trimis in judecata de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie sub acuzatia de abuz in serviciu contra intereselor publice, cu consecinte grave.
Potrivit unui comunicat al DNA, „procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie au dispus trimiterea in judecata a inculpatilor MIhai Toader Dan, presedinte al Consiliului de Administratie si director general al Companiei Nationale Posta Romana S.A. (C.N.P.R.), in sarcina caruia s-au retinut urmatoarele infractiuni: abuz in serviciu contra intereselor publice, cu consecinte deosebit de grave, daca functionarul public a obtinut pentru altul un avantaj patrimonial, stabilirea, cu intentie, a unei valori diminuate fata de valoarea comerciala reala a bunurilor apartinand institutiilor publice, cu ocazia unei operatiuni comerciale, Emanoil Lepadatu, director economic executiv al C.N.P.R. S.A., in sarcina caruia s-a retinut infractiunea de stabilire, cu intentie, a unei valori diminuate fata de valoarea comerciala reala a bunurilor apartinand institutiilor publice, cu ocazia unei operatiuni comerciale, Andrei Marinescu, director executiv al Directiei de Dezvoltare Strategica al C.N.P.R. S.A., in sarcina caruia s-au retinut urmatoarele infractiuni: abuz in serviciu contra intereselor publice, cu consecinte deosebit de grave, daca functionarul public a obtinut pentru altul un avantaj patrimonial, stabilirea, cu intentie, a unei valori diminuate fata de valoarea comerciala reala a bunurilor apartinand institutiilor publice, cu ocazia unei operatiuni comerciale, Zsolt Nagy, fost ministru al comunicatiilor si tehnologiei informatiei, in sarcina caruia s-a retinut infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice, cu consecinte deosebit de grave, daca functionarul public a obtinut pentru altul un avantaj patrimonial, Alexandru Tudor Chiuariu, fost ministru al justitiei, in sarcina caruia s-a retinut infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice, cu consecinte deosebit de grave, daca functionarul public a obtinut pentru altul un avantaj patrimonial, Ioan Folfa, administrator la S.C. TOPCADEX 99 S.R.L., in sarcina caruia s-a retinut infractiunea de fals in inscrisuri sub semnatura privata savarsita in legatura cu o fapta de coruptie”. In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut ca „in perioada anilor 2005 – 2007, printr-un sir de acte nelegale, reprezentantii C.N.P.R. S.A. au contribuit la trecerea unui imobil din proprietatea publica a Statului Roman in proprietatea privata a S.C. IMOPOST DEVELOPEMENTS S.A., demers in care au fost implicati si doi membri ai Guvernului Romniei prin emiterea unui act normativ cu scopul de a „clarifica” situatia juridica a terenului si a favoriza astfel S.C. IMOPOST DEVELOPMENTS S.A. In aceasta modalitate, statul roman a fost prejudiciat cu suma de 8.619.787 euro. S.C. IMOPOST DEVELOPEMENTS S.A. s-a constituit la data de 26 iulie 2005, fiind creata ca un parteneriat intre C.N. Posta Romana S.A., S.C. PROCEMA S.A., S.C. COMNORD S.A. si doua persoane fizice. Scopul constituirii S.C. IMOPOST DEVELOPMENTS S.A. este demolarea de catre societate a cladirilor existente pe terenul din Bucuresti, Calea Victoriei nr.133-135 si edificarea unui imobil cu functiuni multiple. La data de 19 iulie 2005, conducerea Postei Romane a aprobat ca imobilul din Calea Victoriei nr.133-135 sa fie adus de C.N. Posta Romana S.A. ca aport in natura la capitalul social al societatii nou infiintate. In tot acest demers s-a urmarit favorizarea concernului S.C. PROCEMA S.A. – S.C. COMNORD S.A. astfel ca, la nivelul anului 2005, sprijinul acordat concernului s-a realizat concomitent pe doua planuri: ignorarea faptului ca imobilul din Calea Victoriei este bun proprietate publica a statului si subevaluarea acestuia. Astfel, cu ocazia aportarii imobilului la S.C. IMOPOST S.A., inculpatii Dan Mihai Toaderi, Emanoil Emanoil si Andrei Marinescu, in calitate de director general, director economic executiv si, respectiv, director al Directiei de Dezvoltare Strategica, au subevaluat imobilul din Calea Victoriei nr. 133 – 135, stabilind cu intentie o valoare diminuata fata de valoarea comerciala reala a imobilului. Trecerea efectiva a imobilului din patrimoniul Postei Romane in cel al IMOPOST trebuia insotita de o evaluare a terenului astfel ca firma inculpatului Ioan Folfa, S.C. TOPCADEX 99 S.R.L., a intocmit un Raport de evaluare a acestui teren, datat 21 iulie 2005, prin care a fost stabilita o valoarea imobiliara mult mai mica decat cea reala, diferenta rezultata din subevaluare fiind de 3.652.244 euro. Avand in vedere faptul ca acest raport de evaluare trebuia intocmit de catre un expert judiciar, iar Ioan Folfa nu avea aceasta calitate, acesta a modificat raportul, a semnat in fals in locul unui expert din cadrul firmei sale si a aplicat stampila acestuia de expert judiciar. Atat Ioan Folfa, cat si expertul avusesera anterior colaborari cu S.C. PROCEMA S.A. si S.C. COMNORD S.A. iar inculpatul Emanoil Lepadatul, in calitatea sa de presedinte al comisiei de selectie a ofertelor pentru serviciile de evaluare, s-a asigurat ca S.C. TOPCADEX 99 S.R.L. va realiza evaluarea terenului, pentru ca imobilul sa fie evaluat de o firma apropiata consortiului si girand practic subevaluarea imobilului. Avand in vedere ca exista un litigiu pe rolul Curtii de Apel cu privire la dreptul de proprietate al Postei Romane asupra terenului, respectiv ca facea parte din categoria bunurilor proprietate publica ale statului si deci nu putea fi instrainat, inculpatul Zsolt Nagy, in calitatea sa de ministru al Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, a initiat si a avizat proiectul unei hotarari de guvern prin care sa se clarifice acest aspect. Acest minister coordona activitatea Postei Romane in virtutea faptului ca, pana in anul 2006, statul roman, prin Ministerul Comunicatiilor si Tehnologia Informatiei, era actionar unic al C.N.P.R., iar din anul 2006, actionar majoritar. Inculpatul Zsolt Nagy a intocmit nota de fundamentare si proiectul H.G. nr.377/2007 pentru modificarea Hotararii Guvernului nr.550/1996 privind transmiterea unui imobil, situat in municipiul Bucuresti, in administrarea Companiei Nationale „Posta Romana” – S.A. Prin aceasta Hotarare de Guvern s-a stabilit ca „imobilul care face obiectul acestui act nu avea destinatie publica si nu era afectat uzului sau interesului public” si se elimina cuvantul „publica” din H.G. 550/1996. Practic, Zsolt Nagy a initiat o de hotarare de guvern cu caracter retroactiv asupra dreptului de proprietate a imobilului din Calea Victoriei nr.133-135, in vederea promovarii intereselor private ale consortiului format din S.C. PROCEMA S.A. si S.C. COMNORD S.A. La scurt timp, omologul sau din cadrul Ministerului Justitiei, inculpatul Tudor Alexandru Chiuariu a avizat acest proiect de hotarare de guvern cu ignorarea opiniei specialistilor din subordine care sustinusera ca acest demers este ilegal. Cei doi ministri de resort au avizat acest proiect in regim de urgenta, cu eludarea prevederilor legale ce reglementau procedura de avizare a actelor normative si a prevederilor legale care stabileau ca trecerea unui imobil din proprietate publica in proprietatea privata a statului se putea face numai printr-o hotarare care sa prevada expres acest lucru. Cu toate acestea, la data de 25 aprilie 2007, Guvernul Romaniei a adoptat H.G. nr.377/2007 prin care s-a consfintit definitiv trecerea bunului in domeniul privat al statului. Prin aceasta S.C. IMOPOST DEVELOPMENTS S.A. a obtinut un avantaj patrimonial constand in dreptul de proprietate asupra imobilului din Calea Victoriei, nr.133-135 si, in mod indirect, Consortiul S.C. PROCEMA S.A. – S.C. COMNORD S.A. a obtinut beneficiile rezultate in urma subevaluarii imobilului cu ocazia aducerii ca aport la capitalul social al S.C. IMOPOST DEVELOPMENTS S.A. Prejudiciul cauzat statului roman prin instrainarea in mod ilegal a imobilului proprietate publica a statului roman din Calea Victoriei nr.133-135 este in valoare de 8.619.787 euro, reprezentand valoarea de piata a terenului. Prejudiciul s-a raportat la valoarea terenului liber de constructii din care s-a scazut costul demolarii cladirii, intrucat cladirile existente pe teren au fost demolate de catre S.C. IMOPOST S.A. La data de 17 septembrie 2007, procurorul sef al Directiei Nationale Anticoruptie a solicitat Presedintelui Romaniei, in temeiul art.12,16 al.2 si art.19 din Legea 115/1999 republicata, privind responsabilitatea ministeriala cererea privind inceperea urmaririi penale fata de Zsolt Nagy, ministrul comunicatiilor si tehnologiei informatiei si Tudor Alexandru Chiuariu, ministrul justiţiei. Prin cererea din data de 16 ianuarie 2008 a Presedintelui Romaniei, adresata Ministrului Interimar al Justitiei, s-a solicitat declansarea procedurilor legale pentru urmarirea penala a numitilor Zsolt Nagy, fost ministru al comunicatiilor si tehnologiei informatiei si Tudor Alexandru Chiuariu, fost ministrul al justiţiei. Dosarul a fost trimis spre judecare la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Precizam ca aceasta etapa a procesului penal reprezinta, conform Codului de procedura penala, finalizarea anchetei penale si trimiterea rechizitoriului la instanta, spre judecare, situatie care nu poate in niciun fel sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie”.
Tudor Chiuariu: „Dosar politic!”
In ciuda gravitatii acuzatiilor, deputatul Tudor Chiuariu crede ca procurorii nu au nicio proba impotriva sa. „Ma bucur ca acest dosar, care a stat in sertar trei ani, va ajunge in sfarsit in instanta. Actul de proprietate al Postei este intabulat in 2002, cand eu aveam doar 26 de ani si nu aveam nicio functie publica. Toata treaba cu dosarul DNA este doar o comanda politica, de la un capat la altul”, spune Tudor Chiuariu. El sustine si ca trimiterea in judecata nu va avea un impact negativ, sperand ca, mai devreme sau mai tarziu, cei care au inscenat si instrumentat acest dosar sa plateasca. „Procurorii nu pot indica niciun loc unde am incalcat legea. DNA este o institutie de propaganda politica, in slujba domnului Basescu. Este o inscenare! Mai devreme sau mai tarziu, vor plati cu totii. Inclusiv presedintele Basescu!”, a mai spus Chiuariu. „E o aiureala sa ma acuze pe mine despre un prejudiciul creat printr-o asociere din 2005, moment la care nu eram ministru si in privinta careia nu a luat nicio decizie”, a precizat Chiuariu
Este simpatic domnul Chiuariu, dar trebuie sa recunoastem ca nu are nici un fel de treaba cu locuitorii din Bacau. A fost ales degeaba de bacauani pe listele PNL. Pacat ca in locul domniei sale nu a reusit un candidat local.
domnu kiuariu sa il ia de minuta pe stavarache si sa paraseasca impreuna bacaul
huooooo