Biblioteca Judeteana, sub semnul Sarbatorilor de Iarna

Sectia pentru Copii, Sectia Imprumut Adulti si colectivul de la Sala de Lectura a Bibliotecii Judetene „C. Sturdza” sarbatoresc Nasterea Domnului, in penultima saptamana din calendarul anului 2010, prin expozitiile de carte si expozitiile speciale de documente „Sarbatoarea Craciunului”, „Obiceiuri si traditii de iarna”, „Obiceiuri de Craciun”. Luni, 20 decembrie, la ora 12.30, la Sectia pentru Copii, elevii Scolii cu clasele I – VIII din comuna Ghimes Faget, coordonati de bibliotecara Magdalena Bersan, au prezentat un frumos program de colinde, cantece, datini si obiceiuri de Craciun  si Anul Nou, sub genericul „Iata, vin colindatori”.

La Sectia de Arta, Simona Marcu a realizat expozitia de carti, albume si documente”Oda bucuriei”, cu ocazia aniversarii a 240 de ani de la nasterea  marelui compozitor si pianist german Ludwig van Beethoven (1770 – 1827). Marti, 21 decembrie, la Sala Multimedia, „Sarbatorile romanilor, prilej de bucurie”: un spectacol de colinde, datini si obiceiuri, specific sarbatorilor de iarna, sustinut de elevii scolilor din Margineni, Luncani si Barati, expozitia de carte „Bucuriile Craciunului”, realizata si prezentata de Mariana Zara si „Stelute de Craciun”, o expozitie cu lucrarile elevilor din cele trei unitati scolare din comuna Margineni. Colaboratori proiect: Primaria  Margineni, Biblioteca Judeteana „C Sturdza” Bacau, Centrul cultural UNESCO „Nicolae Balcescu” Bucuresti. Coordonatori activitate: Otilia Luntraru – consilier educativ la Scoala cu clasele I – VIII „Al Piru”, comuna   Margineni si Iulia Leteanu, sef birou Copii si Arta, Biblioteca Judeteana „C. Sturdza”.

Miercuri, 22 decembrie, la Sala de Lectura Fond Documentar si de Patrimoniu, „Alfred de Musset (1810 – 1857)”, o expozitie de carte realizata de Iulia Lucaci, cu ocazia implinirii a 200 de ani de la nasterea lui Alfred de Musset, scriitor francez, reprezentant marcant al romantismului, format la cenaclul lui Victor Hugo. Joi, 23 decembrie, in Holul Bibilotecii, un panou foto-documentar realizat de Virginia Stelea, cu ocazia implinirii a 95 ani de la nasterea lui Horia Vintila (31 decembrie 1915 – 4 aprilie 1992), diplomat, eseist, filozof, jurnalist, pedagog, poet si romancier roman, care a scris in special in limbile romana si franceza, cunoscand consacrarea internationala dupa exilul sau.  St.O.

Adauga un comentariu

*