Colinde românești de la Ansamblul „Busuiocul” și invitații săi

Joi, de la ora 14, la Teatrul „Bacovia”

„Când s-a născut Isus/ Venit-au îngerii de sus/ Și nașterea Lui au vestit/ Cu glasul lor preastrălucit.” Nu prin fondul muzical din magazine și nici în tam-tam-urile destinațiilor exotice vom simți că vin Sărbătorile. Printre puținii care mai știu și respectă acest lucru sunt oamenii de la Ansamblul Folcloric „Busuiocul”, cei care pregătesc băcăuanilor aripi de cântec la fel de curat cum este zăpada așternută în aceste zile. De aceea, joi, 23 decembrie, la ora 14, la Teatrul Municipal „Bacovia”, în colaborare cu Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, ne va fi oferit un concert de colinde – „O, ce veste minunată!”. Minunatele colinde religioase, ce vestesc mereu și mereu  Nașterea Domnului Isus, dar și frumoasele colinde laice izvorâte din străvechile teme și simboluri ale mitologiei românești vor ajunge la sufletele băcăuanilor purtate de vocile unor ansambluri și formații din județul Bacău și Republica Moldova. Ansamblul Folcloric „Busuiocul”, Corurile Liceului de Artă „George Apostu”, Formația Corală din Oituz, Corul Parohiei „Sf. Neculai” Bacău, Grupul folcloric „Ciubotăresele” și Grupul folcloric „Ștefan Vodă” – ambele din Republica Moldova și interpretul Vasile Busuioc sunt cei care vor prezenta aceste bijuterii muzicale, unice prin frumusețea poetică și înveșmântarea melodică.

„Este păcat pentru noi, românii, să pierdem colindele străvechi. Mi-aș dori ca tot mai mulți copii și tineri să le învețe și să le cânte pentru că, altfel, vom deveni un popor fără tradiții, fără sfințenie și mândrie”

Petre Vlase, directorul Ansamblului Folcloric „Busuiocul

Duminică vă așteaptă Alaiul Datinilor și Obiceiurilor de Iarnă

Șirul bucurilor oferite băcăuanilor de Ansamblul “Busuiocul” va continua duminică, 26 decembrie, în centrul municipiului Bacău. Între orele 11 șI 16, spațiul din Hotel “Moldova” șI Policlinica Veche va fi uriașa scenă pentru Alaiul Datinilor șI Obiceiurilor de Iarnă, la care sunt invitați artiști din județul Bacău, din întreaga Moldovă șI de peste Prut. Plugușorul, capra, ursul, căiuții, muzica șI dansul nu vor lipsi dintr-un program care trebuie văzut de toți cei care mai poartă în suflet bucuria sărbătorilor, dar mai ales de copii și tineri, speranțele păstrării acestei minunate moșteniri.

Adauga un comentariu

*