2011, cu bune şi cu rele. Ce măsuri sociale aduce noul an?

În timp ce unii români vor mai câştiga ceva bani la leafă, alţii vor rămâne fără slujbe. Noul an le pune în dificultate pe mame, care au de ales – fie stau acasă cu copilul, fie câştigă mai mulţi bani. Pensionarii nu scapă nici ei de austeritate, pentru că veniturile le vor fi îngheţate.

Pentru 2011, Guvernul a decis să-i lase pe părinţi să aleagă cât vor sta acasă cu cei mici. Timp mai mult şi bani mai puţini sau invers, bani mai mulţi şi concediu maternal înjumătăţit.

În prima variantă, părinţii beneficiază de o indemnizaţie cuprinsă între 600 şi 3.400 de lei, timp de un an. Dacă vor să petreacă şi al doilea an lângă cei mici, vor avea parte de concediu fără plată. În acest pachet este inclus şi un bonus lunar salarial de 500 de lei, care va fi acordat doar dacă părinţii se întorc la muncă în primele 12 luni de concediu.

Cea de-a doua opţiune este un concediu maternal de 2 ani, indemnizaţie de maximum 1.200 de lei şi niciun stimulent salarial pentru cei care revin la muncă înainte de termenul stabilit în lege.

Nici pentru pensionari 2011 nu va fi deloc uşor. Veniturile acestora vor fi îngheţate, iar cei care primesc peste 740 de lei vor fi obligaţi să achite contribuţiile la sănătate în valoare de 5,5%.

Şi bugetarilor le-a fost pus gând rău. Ţinta concedierilor convenită cu FMI a fost atinsă, dar… „Partea cea mai importantă a reformei sectorului bugetar a fost făcută în 2010, şi va continua în 2011 în acele domenii care încă n-au făcut obiectul restructurării -Internele, Finantele”, spune premierul Emil Boc.

Printre puţinele veşti bune cu care a venit 2011 se numără aceea că salariul de bază din luna octombrie 2010 se majorează cu 15%. „Atât îşi poate permite România”, spune premierul.

De asemenea, în 2011, salariul minim va creşte de la 600 la 670 lei, iar contribuţiile sociale ar putea fi reduse cu cel puţin două puncte procentuale.

Sursa REALITATEA.NET

Adauga un comentariu

*