O notă diplomatică redactată de ambasada SUA la Sofia în 2009, publicată de site-ul WikiLeaks, cita o sursă potrivit căreia tot mai multe state europene sunt nemulţumite de lipsa progreselor înregistrate de România şi Bulgaria în domeniul Justiţiei, informează Mediafax.
Potrivit notei datate 26 iunie 2009, sursa citată, a cărei identitate nu a fost menţionată, afirma că Executivul UE consideră că „a încercat totul” pentru a-i determina pe bulgari să îşi reformeze sistemul judiciar, dar se întreabă ” cum să-i facă să reformeze când ei nu vor?„.
Aroganţa defensivă a Guvernului şi lipsa voinţei politice intensifică „oboseala extinderii” la Bruxelles . Sursa a subliniat că presiunile Comiei Europene (CE) prin intermediul rapoartelor de monitorizare sunt singura cale de a obţine rezultate. „El a confirmat relatările presei conform cărora ministrul olandez al Afacerilor Europene, Franz Timmermans, a cerut Comisiei să ia în considerare activarea clauzei de salvgardare împotriva Bulgariei şi României, când UE va publica ambele rapoarte”.
Sursa ambasadei americane mai spunea că „în prezent, numai Olanda cere clauza de salvgardare, dar alţii devin tot mai sătui de lipsa de progrese din Bulgaria (şi România)”. Există discuţii în Comisie privind extinderea Mecanismului de Verificare şi Cooperare dincolo de cei trei ani prevăzuţi, iar Suedia, care va prelua preşedinţia semestrială a UE, favorizează extinderea acestuia şi este hotărâtă să urmărească problemele justiţiei din cele două ţări, potrivit notei diplomatice americane.
Frustrarea faţă de lipsa de progrese din cele două ţări creşte la Bruxelles, unde cel puţin la nivel de lucru par să existe remuşcări faţă de faptul că s-a permis aderarea Bulgariei şi României prea devreme, la 1 ianuarie 2007, mai arată documentul publicat de WikiLeaks.
Potrivit unor contacte de încredere, „eurocraţii” de la Bruxelles au supranumit oboseala extinderii „Pauza Bulgară”, deteriorând şi mai mult imaginea Bulgariei în interiorul UE.
Sursa citată de telegrama ambasadei SUA la Sofia a mai spus că raportul privind eforturile Bulgariei în lupta împotriva criminalităţii şi corupţiei, care trebuia să fie publicat în iulie 2009, urma să fie negativ, dar nivelul politic al UE va reduce tonul versiunii finale.