Corneliu Vadim Tudor, urmărit penal pentru că a împiedicat evacuarea sediului PRM

Preşedintele PRM Corneliu Vadim Tudor va fi urmărit penal pentru că a împiedicat executarea sediului partidului. Parchetul General a anunţat miercuri începerea urmăririi penale a liderului PRM.

„În urma studierii rapoartelor, ne-am sesizat din oficiu pentru infracţiunea de nerespectare a hotărârii judecătoreşti şi ultraj” a spus procurorul general, Codruţa Kovesi, citată de Mediafax.

Scandalul a început în sediul partidului, când executorul judecătoresc i-a prezentat preşedintelui PRM decizia de evacuare. Corneliu Vadim Tudor şi-a pierdut complet răbdarea atunci când a fost invitat să părăsească clădirea.

Liderul PRM a aruncat cu apă spre executorul judecătoresc Paula Daniela Şomăldoc şi i-a adresat acesteia mai multe injurii, numind-o „scroafă”, „vită încălţată” sau „pitica dracului”.

În plin scandal, fratelui lui Corneliu Vadim Tudor i s-a făcut rău şi a fost dus de un echipaj SMURD la Spitalul Militar. Generalul în rezervă Marcu Tudor are probleme cardiace de mai mulţi ani.

Europarlamentarul susţine că actele privind revendicarea imobilului sunt false şi că aşteaptă soluţionarea contestaţiilor pe care le-a înaintat.

Comentarii

  1. E hazliu dn. Vadim de fel, cu zelul lui, dar de data asta a cam exagerat…

Adauga un comentariu

*