Ce se ascunde in spatele zidurilor manastiresti?

In zilele noastre, putini sunt cei care se simt chemati sa-si petreaca viata intr-o manastire. Lumea de dincolo de zidurile manastiresti ajunge in paginile ziarelor, indicand un spatiu destul de enigmatic. Chiar si cei mai inversunati credinciosi sunt reticenti in a se dedica vietii monahale, chiar si la o varsta inaintata. Ar putea insa oricine deveni calugar?
Rugaciune, tacere, post

Astazi, viata de dincolo de zidurile manastirilor reprezinta un subiect plin de incertitudini. Fosta manastire Dalheym, de langa Paderborn, Germania, ofera acum posibilitatea oamenilor de a privi viata monahala cu alti ochi. Aici s-a deschis cea mai importanta expozitie germana dedicata manastirilor europene, informeaza Deutsche Welle.Viata cotidiana a calugarilor este determinata de reguli stricte. Cei care intra in manastire incep o noua viata, complet izolati de lumea exterioara si inchinata exclusiv lui Dumnezeu. Regula de baza este „ora et labora” sau „roaga-te si munceste”. Rutina zilnica se concentreaza in jurul unor pasi stricti, compusi din tacere si rugaciune, totul la anumite ore. Pentru exprimarea gandurilor cu voce tare este destinata o camera speciala numita parlatorium. In restul timpului, calugarii vorbesc doar prin semne. Astazi, pentru majoritatea oamenilor, acest stil de viata este complet strain si pare ciudat. Tocmai acest lucru vor sa-l schimbe angajatii muzeului din Dalheim, odata cu deschiderea expozitiei. Vizitatorii au ocazia de a vedea dormitoarele si sufrageria, camera unde se scriu documente, chiliile cu provizii. Alaturi de carti valoroase pot fi vazute si alte vesminte de valoare istorica. Este descrisa, de asemenea, si istoria ordinelor religioase, de la inceputurile lor in secolul al III-lea si pana in ziua de azi. Monahismul crestin isi are radacinile in indepartatul secol III, cand mii de crestini egipteni au inceput sa se indrepte catre desertul Nitria, la sud-vest de Alexandria, pentru a-si dedica viata Sfantului Antonie, primul calugar crestin. Cuvantul „monah” provine din grecescul „monahos”- a trai singur. Obiectivul principal al calugarilor este unirea cu Dumnezeu prin intermediul meditatiilor, postului, viata ascetica si rugaciune. Exista si cazuri cand aceasta uniune se considera a fi realizata prin autoflagelare si alte tehnici barbare de suferinta. Calugarii si calugaritele isi aleg singuri aceasta cale si, in numele lui Dumnezeu, renunta total la viata exterioara. Inceputul vietii lor este considerat a fi momentul intrarii in manastire. Aici invata sa-si inchine viata ajutorarii celorlalti. Inainte de inceperea vietii monahale, calugarii trebuie sa renunte la toate proprietatile lor si trebuie sa dea un juramant de celibat.

Calugarii benedictini

Intreaga viata in manastire este dedicata lui Dumnezeu, de aceea de la ei se asteapta sa indeplineasca cea mai importanta porunca a Domnului, sa ne iubim aproapele. Unul dintre cele mai cunoscute ordine monahale crestine este cel benedictin. Calugarii de aici traiesc conform regulilor impuse de Benedict din Nursia concepute acum 1500 de ani, dintre care cel mai important este deja celebrul „rugati-va si munciti”.Ziua, pentru calugarii benedictini, incepe la 4.45, iar inainte de micul dejun trebuie executata rugaciunea de dimineata si alocat timpul pentru meditatie. Calugarii se roaga pe tot parcursul zilei iar, intre timp, fiecare lucreaza in cadrul manastririi dupa calificarea si priceprea proprie, la bucatarie, in gradina sau in biblioteca. Nimeni nu primeste bani pentru aceste activitati, totul se face pentru comunitatea monahala. Conducatorul manastirii este abatele. Acest titlu provine din cuvantul „abba” care in ebraica inseamna tata. Cel care vrea sa devina calugar traieste primul an in manastire ca ucenic, apoi capata un nume nou ca dovada a inceperii unei noi existente. Apoi, aecesta depune un juramant pentru trei ani. Daca dupa trei ani omul este convinsa ca vrea sa traiasca in continuare o viata monahala i se ofera un al doilea legamant solemn, valabil pentru toata viata.

Cine ar putea deveni calugar?

Cui ar trebui sa se adreseze cel care vrea sa devina calugar? In Germania, unde manastirile sun independente din punct de vedere economic, ordinele religioase pot lua deciziile singure in ceea ce priveste posibili candidati.La calugarii benedictini, exista mai multe criterii de selectie, universal valabile. Candidatul trebuie sa impartaseasca credinta catolica. Nu se face diferenta intre cei care s-au convertit la catolicism mai demult si cei care au hotarat sa-si asume aceasta religie de putin timp. Cei interesati trebuie sa fie majori, nu trebuie sa fie casatoriti, iar un mariaj incheiat nu reprezinta o piedica. Virginitatea nu mai este un criteriu eliminatoriu.

Adauga un comentariu

*