Mai intai un ras nervos, apoi o tacere ezitant-meditativa si apoi o descatusare mai deloc prudenta – aceasta a fost gama reactiilor la aproape toti cei chestionati despre impresiile provocate de discursul in Parlament al lui Traian Basescu. Dincolo de atitudinile lor, dincolo chiar de umorile sau simpatiile pur subiective, a razbatut o reala ingrijorare in fata unei atitudini periculoase pentru democratie. Sa fie acesta semnul ca politicienii pot face front comun pentru a stopa, pana nu este prea tarziu, alunecarea Romaniei pe toboganul autoritarismului si anarhiei?
Silvestru DOGARU, consilier judetean, lider PNL Bacau: „Mie nu mi-a facut o impresie prea buna de la inceput Basescu. In campania pentru referndum, am spus multor oameni: aveti grija, daca se intoarce la Cotroceni vom avea din nou scandal in Romania. Pentru ca, de doi ani si jumatate, numai asta face. Si eu sunt unul dintre cei care am muncit sa ajunga Basescu presedinte. Imi aduc aminte ca, in 2004, am trimis peste 300 de SMS-uri ca sa scot lumea la vot pentru el. N-a ajuns presedinte pentru ca vrut Dumnezeu, ci pentru ca un partid puternic la vremea aceea, PNL, l-a ajutat. Nu PD, care avea sapte la suta, ci liberalii, cu peste 20 la suta l-au scos presedinte. Imi mai aduc aminte si de deomnul Stolojan, caruia i-am si spus in fata prin 2005: dumneavoastra ati fost ca un comandant de osti care pe campul de batalie spune ca-l doare burta, se intoarce si pleaca, lasandu-si soldatii singuri. Revenind la Traian Basescu, nu-i de mirare ca l-au parasit 11 dintre cei 13 consilieri de la Cotroceni, asta ar trebui sa-l puna pe ganduri! La fel si votul a 322 de parlamentari, care vine sa confirme vorba aceea cu omul beat care este trimis la culcare de mai multi. Dat vad ca presedintele nu a inteles nimic si a atacat parlamentul virulent. La fel cum a facut permanent si cu premierul Tariceanu. In vara lui 2005, cand au fost inundatii, eu mi-am intrerupt concediul, la fel si prefectul judetului, Tariceanu a venit sa vada care-i situatia si dormit o noapte in judetul Bacau, chiar in zona calamitata. Basescu dansa cu tigancile noaptea si pe urma iesea la televizor si cerea demisia guvernului. Asta nu-i atitudine de presedinte! Eu sunt atat de transant pentru ca nu m-a facut politica pe mine. Daca altii n-au curaj sa vorbeasca, inseamna ca sunt legati de functii pentru bani.”
Gabirel VLASE, deputat, presedinte executiv PSD Bacau: „Nu mai am nicio parere despre discursurile lui Traian Basescu. Ne-a chemat la consultari, noi ne-am dus ca niste… oameni politici responsabili si, pe urma? A venit in Parlament si ne-a spart capul! Nu stiu ce sa mai spun…. Sa-l punem pe Basescu patriarh, antrenor al echipei nationale de fotbal, prim-ministru, ministru al Justitiei si ce-o mai vrea el, ca sa-i fie bine lui si celor din jurul sau. Sunt dezamagit de multe lucruri care se intampla in Romania!”
Codruta ARVINTE, consilier judetean, lider PRM Bacau: „Este trist, dar asta e, mergem inainte! Nici nu stiu ce s-ar mai putea spune in fata unei asemenea atitudini. Pur si simplu, Traian Basescu a avut discursul unui om care a vrut sa demonstreze ca este <
Vasile NISTOR, presedinte PD Bacau: „In primul rand, presedintele Basescu le-a explicat colegilor politicieni din Parlament ca reprezentantii celor 322, adica sefii de partide, trebuie sa puna vointa poporului peste interesele de partid. Motiunea de cenzura pe care PD o initiaza are drept scop clarificarea situatiei politice: sa vedem cine sprijina in Parlament actualul guvern minoritar. Pe de alta parte, eu cred ca se pot organiza alegeri anticipate cu actualul sistem electoral, adica votul pe liste, iar viitorul Parlament sa aiba mandat precis pentru elaborarea votului uninominal. Daca nu, sa ramana actualul for legislativ pana latermen si sa voteze alegerile uninominale.”
Constantin AVRAM, presedinte PC Bacau: „Ca orice om politic, presedintele Basescu are dreptul sa emita ipoteze despre evolutiile si variantele pe care le doreste. Cererea de demisie a Guvernului nu este ancorata in realitate. Pentru a da jos un guvern, trebuie sa fie inaintata o motiune de cenzura, si asta o pot face doar partidele care l-au sprijinit pe presedinte in campania sentru referndum, adica PD si PLD. Este singura modalitate constitutionala. Daca nu reusesc sa convinga Parlamentul sa voteze motiunea, raman doar declaratii de intentie. Eu nu cred in demisia Guvernului si a lui Tariceanu pentru ca ei considera ca mai au de lucru. Situatia este curioasa pentru ca PNL si PD au fost impreuna, insa timpul a infirmat aceasta coalitie. Acel „Sa traiti bine!” a fost si a ramas doar un deziderat, un slogan ca atatea altele, fara aplicabilitate in viata economica si, implicit, in viata sociala. Asa numitele consultari de la Cotroceni au fost doar actiuni de imagine, si asa vor fi toate actiunile din urmatoarea perioada, doar in slujba PD si a presedintelui Basescu. Cu asemenea miscari nu se rezolva problemele oamenilor, sunt doar povesti!”
Ionel FLOROIU, consilier judetean, vicepresedinte PSD Bacau: „Nu m-a surprins nimic! Acelasi ton amenintator, aceleasi cuvinte fara acoperire morala si intelectuala… Am crezut ca a invatat ceva din lectia referendumului, am crezut ca va colabora pentru o colutie care sa dea un guvern stabil, care sa lucreze pana in 2008. Dar, nu! }ara este tot in criza si cred ca este imposibil de realizat o noua alianta politica pentru a gasi o solutie. Si asta deoarece Traian Basescu nu are cuvant. Este un demagog si populist care face mereu referire la popor, la romani. Poporul roman nu este alcatuit din cei cinci milioane si ceva de votanti ai sai. Ar trebui sa i se spuna asta, daca nu stie sau a uitat.”
Apropierea „Ignatului” Alegerilor ii enerveaza doar pe porci !