Pensionarii din Onesti se plang de masurile luate de guvernanti

foto evz.ro

Mai multi membri ai Sindicatului Liber al Pensionarilor din Onesti, in frunte cu liderul organizatiei, Mircea Rusu, au semnat petitia adresata Parlamentului, prin care se cere sa nu se aprobe OUG 107, care ar duce la scaderea pensiilor cu 5,5 %. Cu acest prilej, pensionarii onesteni si-au exprimat si nemultumirea fata de masurile luate de guvernanti, prin care cei de la putere urmaresc ca punctul de pensie sa nu mai fie corelat cu salariul mediu brut pe economie, pensiile sa fie inghetate in 2011, pensionarii sa plateasca serviciile medicale, dar si contributii de asigurari sociale de sanatate. “Toate aceste masuri au dus si vor duce la scaderea dramatica a puterii de cumparare – se precizeaza in textul petitiei. Este timpul sa le spunem guvernantilor AJUNGE!”. Petitia a fost aprobata de toate marile organizatii sindicale ale pensionarilor din Romania si a fost semnata de un mare numar de persoane, insa OUG 107/2010 a intrat deja in vigoare, de la 1 ianuarie.

Gheorghe LEU