Preşedintele Consiliului Reprezentanţilor Naţionali ai PLD, Valeriu Stoica, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că un protocol de colaborare între PLD şi PD va putea fi semnat după ce nu va mai exista din punct de vedere formal protocolul Alianţei Dreptate şi Adevăr.
„Este nevoie să se creeze un cadru de colaborare între cele două partide, însă aceasta nu poate fi instituÅ£ionalizată până când protocolul AlianÅ£ei Dreptate ÅŸi Adevăr există încă la Tribunal. ÃŽn urma discuÅ£iei de aseară a rezultat că PD va face demersurile necesare pentru a se lua act din punct de vedere formal, în justiÅ£ie, de încetarea acestui protocol”, a spus Valeriu Stoica, precizând că întâlnirea de luni seara dintre liderii PLD ÅŸi PD a avut doar un caracter ‘exploratoriu’.
Acesta a precizat că PLD şi PD vor avea întâlniri săptămânale, astfel încât să poată analiza împreună situaţia curentă politică şi să acţioneze împreună.
„ÃŽntre timp, am stabilit ca ambele partide să analizeze prin specialiÅŸtii proprii ce formulă de unificare este de urmat”, a făcut cunoscut Stoica.
Liberal democratul a spus că PLD nu doreşte să-şi piardă identitatea liberală, subliniind că liberalismul nu va lipsi dintr-un viitor pol de centru-dreapta.
Luni seară a avut liderii liberali democraţii s-au întâlnit cu cei democraţi. Din partea PD au fost preşedintele, Emil Boc, vicepreşedintele Cezar Preda, secretarul general Vasile Blaga şi senatorul Radu Berceanu, iar din partea PLD liderul Theodor Stolojan, preşedintele executiv Gheorghe Flutur şi preşedintele Consiliului Reprezentanţilor Naţionali, Valeriu Stoica.