Doina Melinte loveste din nou!

Cluburile bacauane vor pierde mulţi sportivi după scoaterea dublei legitimări

O mare parte din cluburile sportive din judeţ şi din ţară pot pierde cei mai valoroşi sportivi pe care i-au descoperit, asta ca efect a noului ordin pe care l-a aprobat preşedinta Autorităţii Naţionale pentru Tineret şi Sport, Doina Melinte, prin care se interzice dubla legitimare. Astfel, un sportiv care evolua până în prezent la două cluburi, din raţiuni financiare, de acum încolo va trebui să-şi aleagă un singur club pentru care să concureze. Altfel spus, acest ordin va uşura misiunea cluburilor mari, cu bani, de a aduna toţi sportivii valoroşi, chiar şi de la juniori, în detrimentul cluburilor mai mici, care i-au descoperit, dar nu-i vor mai putea păstra din cauza banilor puţini. Mai exact, până acum un club din România descoperea un copil talentat, pe care-l pregătea până acesta câştiga medalii şi devenea cunoscut. Din cauza posibilităţilor precare pe plan financiar şi logistic, clubul căuta acest ajutor la un club mai mare, ce dorea să transfere sportivul, când ajungea la seniori. Astfel se făcea o dublă legitimare, în care primul club asigura indemnizaţia sportivului, iar al doilea îi oferea echipamentul, baza de antrenament şi participarea în competiţiile internaţionale. Noul ordin nu este valabil şi pentru sportivii ce au început sezonul competiţional în 2010 şi-l vor termina la jumătatea acestui an, aceştia urmând să-şi aleagă clubul începând cu anul competiţional viitor.

Adauga un comentariu

*